spot_img
spot_imgspot_img
Știri TurdaDouă infracțiuni GRAVE descoperite de polițiștii turdeni

Două infracțiuni GRAVE descoperite de polițiștii turdeni

La data de 26 august a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Săndulești, care se deplasa cu un autoturism pe strada Piața Basarabiei, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

 

Acesta a fost oprit în cadrul unei acțiuni derulate de polițiști, fiind înregistrat cu aparatul radar conducând cu o viteză de 110 km/h, în zonă unde limita de viteză este de 50 km/h.

 

Testarea acestuia cu aparatul etilometru a indicat concentrația de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând prezența substanțelor psihoactive. Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipiului Turda, în vederea recoltării probelor biologice.

 

În cauză au fost demarcate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

 

**

 

La data de 27 august a.c., în jurul orei 03.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Turda au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Calea Victoriei, de un tânăr de 19 ani, din municipiul Turda.

 

Testarea cu aparatul drugtest a acestuia a indicat prezența substanțelor interzise, astfel că tânărul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice.

 

În continuare, sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

- Advertisement -spot_img
spot_img

More From RefleqtMedia

ISU Cluj prezinta noi detalii despre accidentul de pe A10

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această...

Evolutie rapida a constructiei laboratorului de la Scoala Poiana

🏗 Avansează lucrările la construirea laboratorului de la Școala...

Sabotaj pe internet, la adresa Primariei Turda

O persoana necunoscuta a schimbat identitatea Primariei Turda pe...

7 ani de pușcărie pentru un violator de copii

Judecătoria Turda s-a pronunțat, astăzi, în dosarul unui individ...

Cursuri de resuscitare si prim ajutor, la Asociatia AMoS-Ed

Știați că doar câteva minute fără oxigen pot provoca...

Despre terapia TECAR, disponibilă la Potaissa SPA

Transferul Energetic Capacitiv și Rezistiv, pe scurt TECAR, reprezintă...
- Advertisement -spot_img
spot_img
spot_img
%d bloggers like this: