După ce Instituția Prefectului Județului Cluj a transmis faptul că Serviciul Public Comunitar Pașapoarte își prelungește, în continuare, programul, din cauza fluxului mare de solicitări, primarul de la Câmpia Turzii – Dorin Lojigan – s-a dezlănțuit.
„Vă comunicăm că în urma analizei efectuate la nivelul S.P.C.P. Cluj, din cauza numărului mare de solicitări de pașapoarte înregistrate la nivelul serviciului, se impune menținerea programului de lucru prelungit cu publicul și în intervalul 01- 30.04.2022.
Astfel că, programul de lucru, în luna aprilie, va fi după cum urmează: luni-vineri de la ora 08:00-20:00, iar sâmbătă de la ora 08:00-16:00, cu excepția zilelor de sărbători legale respectiv, sâmbăta, în data de 23.04.2022.”, este anunțul postat de Prefectura Cluj, în această după-amiază.
Anunțul vine în condițiile în care nici punctul de lucru de la Câmpia Turzii, nici cel de la Turda ale SPCP Cluj nu au fost deschise, până în prezent.
Referitor la respectivul anunț, Dorin Lojigan a postat următorul comentariu:
„O astfel de postare e rușinoasă având în vedere răspunsul dat de serviciul pașapoarte Primăriei Câmpia Turzii prin care s-a refuzat redeschiderea punctului de lucru de la Câmpia Turzii. Este rusinos”
Întrucât RefleqtMedia nu are acces la corespondența Primăriei Câmpia Turzii, l-am rugat pe domnul primar să elaboreze puțin pe marginea acestui subiect.
„Nu comentez. Înțelege cine vrea”, a declarat primarul de la Câmpia Turzii.
Totuși, din informații obținute pe surse, vă putem spune că SPCP Cluj a transmis Primăriei Câmpia Turzii o adresă prin care afirmă că nu deschide punctele de lucru din Turda și Câmpia Turzii din cauza numărului redus de cereri din partea cetățenilor din acest areal.
Adică … pentru Câmpia și Turda, numărul de cereri este redus, iar pe județ, per total „fluxul de muncă este imens” … cine știe, turdenii și ghirișenii or fi mai sedentari.