fbpx
HomeȘtiri din Câmpia TurziiDoi polițiști din Câmpia Turzii au ajutat un bătrân din Dorohoi să-și...
spot_img
spot_img

Doi polițiști din Câmpia Turzii au ajutat un bătrân din Dorohoi să-și găsească fratele pierdut…

- Publicitate -
spot_img

La 69 de ani, prin ploaie și frig, nemâncat de 3 zile, își căuta fratele

Este povestea incredibilă a unui bătrân de 69 de ani din Dorohoi, care în urma unor certuri în familie a intenționat să se refugieze în sânul familiei fratelui său, pe care nu-l mai văzuse și nu mai auzise nimic de la el de peste 6 ani. Singura informație pe care o știa era că fratele său se află undeva într-un sat din împrejurimile orașului Câmpia Turzii.

S-a urcat în tren, a ajuns la destinație și de aici a început calvarul pentru bătrânel. Nu avea telefon mobil, nu cunoștea pe nimeni, nu avea mâncare, ci doar dorința de a se reuni cu fratele său. A hoinărit 3 zile și 3 nopți prin împrejurimi, întrebând în stânga și în dreapta despre fratele său, însă nimeni nu îl cunoștea.

Salvarea sa a venit din partea lui Mihai și Vlad care erau în patrulare pe raza localității Tritenii de Jos și care l-au găsit mergând fără vreo direcție pe drumurile din proximitate. Imediat colegii și-au dat seama că e vorba despre o persoană vulnerabilă, motiv pentru care l-au abordat și au aflat povestea de viață a bărbatului.

Chiar dacă la prima vedere nu părea o „chestiune de poliție”, colegii și-au dat seama că dacă nu îl vor ajuta exista riscul ca bătrânul slăbit și epuizat să își piardă viața. L-au condus la spital unde a primit îngrijiri medicale, dar suplimentar și-au anunțat toți colegii din împrejurimi în încercarea de a-i mobiliza să îi găsească fratele.

În cele din urmă, ajutorul a venit din partea șefului de post al comunei Frata, Dorel, polițist experimentat și care cunoaște bine populația din zona. A pus cap la cap informațiile oferite de bătrân și astfel a reușit să îi găsească fratele.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au reușit să găsească familia căutată timp de 3 zile pe drumurile unor sate din județul Cluj de un bărbat în vârstă de 69 ani.

După ce s-a stabilit că starea sa de sănătate îi permite să părăsească spitalul, polițiștii i-au dat vestea cea bună. „V-am găsit fratele! Vă ducem la el!”. Bătrânul doar i-a privit și a început să lacrimeze. Erau lacrimi de fericire că după 6 ani, a reușit să dea de urma fratelui său.
Nu e greu să fii uman! Felicitări colegilor pentru implicare

Comentarii

spot_img
- Advertisement -
spot_img
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,851FansLike
562FollowersFollow
356SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -

Comentarii

%d bloggers like this: