

Autoritățile din Câmpia Turzii fac apel la populație după dispariția unei femei care a plecat de acasă și nu a mai revenit.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Municipiului Câmpia Turzii, în data de 28 februarie a fost sesizată dispariția lui CHIRA Mariana Ancuța, în vârstă de 45 de ani. Din verificările efectuate a reieșit că femeia a plecat voluntar de la domiciliul său din municipiul Câmpia Turzii în dimineața zilei de 25 februarie, în jurul orei 07:00, iar de atunci nu a mai fost văzută.
Semnalmentele persoanei dispărute sunt:
- înălțime: aproximativ 1,60 metri;
- greutate: aproximativ 55 kilograme;
- păr șaten, lung;
- ochi căprui.
La acest moment nu sunt cunoscute articolele vestimentare pe care le purta în momentul plecării.
Polițiștii continuă verificările pentru depistarea femeii și solicită sprijinul cetățenilor. Orice informație care poate contribui la găsirea acesteia poate fi transmisă celei mai apropiate unități de poliție sau prin apel la numărul unic de urgență 112.
Dacă ați văzut-o sau dețineți informații care pot ajuta la găsirea ei, anunțați imediat autoritățile.
#stirimures #refleqtmedia









