fbpx
spot_img

Directorul CNMV, Codruța Andreica, a decis să lupte cu opozanții ei!

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Date:

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_img

Share post:

Deși se duce o amplă campanie de linșare mediatică împotriva ei, Codruța Andreica, directorul Colegiului Național Mihai Viteazu din Turda, a luat decizia să lupte pentru drepturile ei.

Aceasta a formulat o solicitare către Inspectoratul Școlar General, prin care scoate în evidență tot adevărul, vizavi de activitatea sa managerială de la CNMV.

„Doamna Inspector Școlar General,

 

Subsemnata, Andreica Adina Codruța, director al Colegiului Național ,,Mihai Viteazul” – Turda, din data de 17 ianuarie 2022, vă aduc la cunoștință următoarele:

  1. În intervalul 17 ianuarie – 1 septembrie 2022 nu a existat nici măcar o singură sesizare (care să vizeze activitatea mea) înregistrată la ISJ CJ de către cadre didactice, părinți sau elevi,. De asemenea, Raportul privind starea și calitatea învățământului în Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” – Turda, în anul școlar 2021 – 2022, a fost prezentat și validat în cadrul Consiliului Profesoral, fără să existe o singură obiecție referitoare la activitatea de management. În plus, calificativul obținut în urma evaluării, pentru activitatea din anul școlar 2021 – 2022, a fost Foarte Bine.

Cu toate acestea, în sesizările înregistrate de un grup de profesori ai Colegiului Național ,,Mihai Viteazul” – Turda, la ISJ CJ și la Ministerul Educației, în intervalul septembrie – noiembrie 2022, sunt menționate aspecte care vizează activitatea pentru care am fost deja evaluată.

  1. Consider că a existat un conflict de interese în misiunea de audit, doamna inspector Ioana Grigorescu fiind colegă cu profesorii care au propus demiterea mea o perioadă îndelungată. Menționez că a fost angajată a Colegiului Național ,,Mihai Viteazul” – Turda. Există în raportul misiunii de audit câteva aspecte care nu sunt în concordanță cu realitatea și pe care le-am putut sesiza doar Corpului de Control al Ministrului, din cauza intervalului scurt de timp pe care l-am avut la dispoziție pentru depunerea obiecțiilor. Menționez că am primit raportul în data de 25 noiembrie (vineri) și în 28 noiembrie (luni) ar fi trebuit să îl predau, ceea ce a fost imposibil din cauza prezenței Corpului de Control al Ministrului. Acesta a fost predat în data de 29 noiembrie.
  2. Așa cum s-a putut constata în cadrul misiunii de audit și, mai ales, cu ocazia controlului amănunțit, punctual al Corpului de Control al Ministrului (chiar și în ceea ce privește acuzațiile referitoare la activitatea pentru care am fost evaluată), acuzațiile care mi s-au adus de către colegi sunt nu numai nefondate în absența dovezilor, ci și aberante.
  3. Au existat vicii de procedură în cadrul Consiliului Profesoral din data de 8 noiembrie, când s-a propus demiterea mea. Cel mai grav este faptul că biletele folosite pentru vot nu au devenit Anexe ale procesului – verbal încheiat cu această ocazie, ci au fost duse acasă de colega care le-a numărat (singură), cf procesului – verbal încheiat cu această ocazie. În această situație nu s-a putut dovedi că 23 de cadre didactice au solicitat demisia mea. Nici în prezent ele nu au fost depuse în Dosarul de Anexe CP.
  4. În data de 24 noiembrie, la ora 8.55, doamna profesoară Daniela Pop a scris pe grupul de WhatsApp pe care îl folosim pentru informări; ,,Suntem în grevă japoneză”. I-am răspuns că le stau la dispoziție pentru a le afla revendicările și singurul răspuns primit a fost: ,,Am afișat. Ascultați dorința noastră.”, fără a se menționa măcar unde s-a afișat. Aflând din presă că și elevii au nemulțumiri, am rugat-o (în scris) pe eleva Anamaria Botezan, membră a Consiliului de Administrație, să îmi aducă la cunoștință problemele semnalate de către elevi. Menționez că încă nu am primit o astfel de listă.

În consecință, fără a se parcurge toți pașii necesari, cf. Legii 62 și Constituției României, s-a trecut direct la o intensă campanie mediatică de denigrare. S-a recurs la reporteri de la șase televiziuni, la mulți ziariști, la conturi false pentru a mi se crea de către colegi o imagine falsă și a fi discreditată.

  1. Am fost jignită public, mi s-a urat moartea, tot public, subiecții acelorași calomnii au fost cei care mi-au luat apărarea, s-a recurs la dezinformare, instigare și șantaj, la manipulare și, cel mai grav, au fost implicați elevi minori în acțiunile de denigrare (protest, reportaje, articole de presă, postări în mediul online, pe grupurile de elevi, părinți, profesori).
  • S-a afirmat în repetate rânduri că le-am trimis colegilor mesaje de tip mafiot, de intimidare, amenințare. În data de 26 noiembrie 2022, doamna profesoară Daniela Pop a postat un astfel de mesaj pe grupul profesorilor, susținând că l-a primit de la codruta_andreica. Acest user name nu îmi aparține. Imediat am sesizat Poliția Informatică, crezând pe moment că cineva trimite astfel de mesaje în numele meu (cod de confirmare a primirii petiției de la petiții web – Poliția Română – lyj3262836). Ulterior am înțeles că este o altă minciună sfruntată, deoarece doamna prof. Daniela Pop și-a exprimat regretul că ceilalți colegi au șters mesajele de amenințare primite. Cum să șteargă un mesaj de amenințare, mai ales în contextul actual, când se dorește denigrarea mea prin orice mijloace?! Oricum, atunci când petiția mea va primi un răspuns, se va ști cine a făcut uz de identitate.
  • Li s-a transmis elevilor și părinților că doamna prof. Simona Șimonca, aflată în concediu medical, pleacă din colegiu din cauza mea, că eu nu o mai doresc. Ulterior, s-a recurs la amenințări, șantaj și creare de panică în rândul elevilor și al părinților. Li s-a spus că doamna profesoară nu va reveni la catedră cât timp eu sunt director al Colegiului Național ,,Mihai Viteazul”, că și alți profesori vor pleca dacă îmi păstrez funcția. De fapt, toate aceste declarații le-au făcut și presei. Oricât aș dori să văd în aceste mesaje, exprimate public de către colegii mei, un act de atașament față de colegiu și o preocupare reală față de soarta elevilor, nu pot. Văd doar un mijloc prin care obligă părinții și elevii să li se alăture.
  • Au fost implicați în această campanie de denigrare, inclusiv în mitingul neanunțat, elevi minori, afirmație care poate fi probată prin poze de la protest. Mai mult decât atât, elevilor care se știe că mă apreciază, li s-a cerut de către colegii mei să nu meargă la școală în data de 28 noiembrie, pentru că ,,Voi sunteți de-ai lui Andreica”. Menționez că această interdicție mi-a fost adusă la cunoștință de elevi majori și părinți. Nu toți pot fi manipulați.
  • Deși nu au fost consultați toți părinții, doamna Simona Baciu, reprezentanta părinților în Consiliul de Administrație, emite declarații, depune sesizări în numele tuturor. În realitate, dornică de vizibilitate (ca și elevul R. C.), se întâlnește periodic cu părinții cu care colaborează și, împreună cu aceștia, ia decizii. Menționez că întâlnirile au loc în liceu, fără să existe cereri de acces în instituție, înregistrate la secretariat. Cel mult, anunță prin e-mail când urmează să organizeze o nouă ședință.
  • Cu toate că m-am limitat la a întreba corpul profesoral și elevii ce îi nemulțumește, fără să îmi exprim în spațiul public părerea despre ceea ce se întâmplă, fără să jignesc, mint, dezinformez, manipulez, ameninț, eu sunt catalogată autoarea ,,circului” care îi aduce grave prejudicii de imagine Colegiului Național ,,Mihai Viteazul” – Turda. Având în vedere că nici măcar nu v-am sesizat până acum în scris ceea ce mi se întâmplă, că nu v-am sesizat în scris încălcarea Codului de Etică de către colegii mei, este absurd să fiu învinovățită de inițierea, amplificarea și încercările disperate de menținere a stării de criză. Când un singur coleg face dovada încălcării Codului de etică de către mine, îmi voi da demisia. Până atunci, fac eu dovada că întotdeauna mi-am respectat, ajutat, înțeles, sprijinit, motivat și lăudat colegii. Atitudinea lor față de mine este dictată de motive independente de persoana mea, care nu au legătură cu modul în care m-am comportat. De fapt, dacă nu aș fi respectat Codul de Etică, doamna prof. Monica Dan avea obligația să vă informeze, fiind consilierul de etică al acestei instituții.
  • Au apărut în mediul online și în presa scrisă poze cu fiica mea, cu soțul meu, ceea ce i-a supus unor serii de întrebări și i-au pus în situații dezagreabile la facultate, respectiv la locul de muncă, ceea ce nu este firesc.
  • Doamna prof. Dorina Petrovai a făcut publice discuții private cu mine, fără să aibă acceptul meu.
  • Pe fondul acestui circ mediatic declanșat de către cadrele didactice ale Colegiului Național ,,Mihai Viteazul” – Turda am fost nevoită să îmi desfășor activitatea, să fac față unui audit, să răspund și să ofer dovezi pentru toate afirmațiile făcute Corpului de Control al Ministrului, să îmi păstrez luciditatea și calmul. Constituirea de urgență a unei comisii disciplinare care să cerceteze această campanie de denigrare la adresa mea este imperativă!
  1. Într-unul dintre Consiliile Profesorale din acest an școlar, am avut pe ordinea de zi Măsuri de optimizare a activității și, așa cum este consemnat și în procesul – verbal de ședință, am insistat să mi se prezinte orice nemulțumire există în legătură cu activitatea mea. Singura problemă adusă în discuție de trei colegi a fost comunicarea. Și-au exprimat dorința de a exista o mai bună comunicare între director și colectivul de cadre didactice. Surprinzător este că, după două săptămâni (3 noiembrie), fără să îmi comunice că a început să îi deranjeze ceva, au recurs la sesizări către ISJ CJ, la o asiduă campanie de denigrare al cărei subiect sunt eu. Nu există nici măcar o singură reclamație înregistrată la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” – Turda. Nu și-a exprimat nici măcar un coleg dorința de a-mi aduce la cunoștință vreo nemulțumire. Brusc, au devenit nemulțumiți, au încălcat toate legile și au recurs la orice pentru a forța ISJ CJ și ME să le facă pe plac. Nu s-au sfiit să implice în această luptă nici partidele politice, sperând astfel într-o reușită.
  2. Este regretabil că din data de 3 noiembrie până acum nu s-a încercat o acțiune de conciliere, așa cum prevede Legea 62, nu s-a constituit o Comisie de dialog social, nu s-au implicat liderii de sindicat. Calomnierea mea în spațiul public durează de o lună și nimeni nu se sesizează. Timp de o lună a trebuit să intru la clase, să lucrez într-un mediu ostil, să fiu profesor și director, să fiu audiată, controlată și să fiu demnă în fața tuturor, în timp ce zilnic imaginea mea a fost denigrată. Un cadru didactic trebuie să fie respectat. V-ați întrebat măcar pentru o clipă cum am reușit să îmi mențin respectul elevilor, în contextul în care continuu li se inoculau acestora minciuni despre mine, fie direct, fie indirect? Și eu sunt profesor în sistemul de învățământ românesc și ar trebui să beneficiez de drepturile care mi se cuvin potrivit Constituției României: dreptul la imagine, dreptul la egalitate de șanse și de tratament, dreptul la condiții adecvate de muncă, dreptul la protecție socială, dreptul la sănătate în muncă, dreptul la negociere, dreptul la demnitate în muncă. Și eu am un Contract de Muncă în vigoare, în care se stipulează nu doar îndatoririle mele, ci și drepturile care mi se cuvin.

În data de 6 noiembrie am trimis o Informare asupra evenimentelor din data de 3 noiembrie. Ulterior s-au înregistrat la ISJ CJ mai multe sesizări din care reieșea conflictul de muncă existent. În data de 24 noiembrie v-am adus la cunoștință declanșarea unei greve în Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” – Turda. Nu s-a luat nimic în considerare, nu s-a recurs la nicio măsură prin care să îmi fie asigurate drepturile legale. Nu s-a întreprins absolut nimic.

Singurii care au contat în toată această perioadă au fost colegii mei. Eu, adevărata victimă, am fost auditată, intervievată, controlată. Datorită controlului, în data de 28 noiembrie am ajuns acasă la ora 19. În data de 29 noiembrie am ajuns acasă la ora 19.45. Menționez că am reușit să mănânc din 27 noiembrie seara până în 29, 3 bomboane și 2 mandarine, astfel încât în 29 seara am avut probleme de sănătate. Pentru a punea pune la dispoziția Corpului de Control al Ministrului și alte documente care atestă cele declarate de mine, am renunțat și la somn. Am avut o șansă prin prezența Corpului de Control al Ministrului și am dorit să o fructific.

În toată această perioadă am fost discriminată grav și mi s-au încălcat toate drepturile. Singurele persoane care mi-au oferit telefonic suport moral au fost doamnele insp. Marinela Marc și Amalia Gurzău. Faptic, nu s-a luat nicio măsură.

  1. Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” – Turda nu are un director, are o echipă managerială. Există o Fișă a postului și pentru directorul adjunct al instituției. Cu toate acestea, singurul manager atacat am fost eu. Nu voi prezenta acuzațiile nefondate care mi s-au adus pentru activitatea din intervalul ianuarie – septembrie 2022, deoarece activitatea managerială din perioada menționată a fost deja evaluată.
  • Am fost acuzată că nu am început demersurile de constituire a Consiliului de Administrație înainte de începerea cursurilor. Chiar dacă exact în această perioadă am fost în concediu medical , i-am pus la dispoziție doamnei inspector Ioana Grigorescu dovezile că am inițiat aceste demersuri. Menționez că această sarcină de a demara procedura pentru constituirea Consiliului de Administrație i-a revenit directorului adjunct, căruia, în absența mea, i-au fost delegate sarcinile.
  • Am fost acuzată că nu am aprobat în cadrul Consiliului de Administrație Calendarul și Comisia pentru examenele de diferență și teste specifice. Așa cum a reieșit din Registrul de procese-verbale ale Consiliului de Administrație, Calendarul a fost aprobat încă din luna iulie. Ulterior, colegii nu și-au exprimat disponibilitatea pentru săptămâna stabilită și am convocat o altă ședință, în cadrul căreia s-a stabilit o altă perioadă. Menționez că președintele acestei comisii a fost domnul director adjunct, în conformitate cu Decizia pe care a emis-o el însuși. Pentru că sarcinile de serviciu i-au fost delegate în intervalul 26 iulie – 27 august, el a avut această responsabilitate.
  • Mi s-au adus o serie de învinuiri privind activitatea cantinei școlare. Cu toate că s-a dovedit că aceste acuzații sunt nefondate și absurde, menționez că nu fac parte din Comisia de recepție a materiei prime, din Comisia pentru buna funcționare a cantinei, din Comisia de inventar. Din aceste comisii face parte domnul director adjunct, el fiind și cel care răspunde de cantină.
  • Am fost acuzată că nu am asigurat suplinirea profesorilor care au fost în concediu medical, care au fost învoiți sau care au plecat acasă fără să anunțe pe nimeni. Menționez că, în conformitate cu ROFUIP, această sarcină nu îi revine directorului. În plus, se întâmplă să nu fiu anunțată de absența colegilor. Spre exemplu, la Consiliul Profesoral din data de 29 noiembrie, am aflat că lipsesc nu doar doamna prof. Străjescu (concediu medical) și domnul profesor Nichitean (învoit), ci și alte trei colege. Domnul director adjunct a fost anunțat, dar nu m-a informat.
  • Am fost acuzată că nu îmi țin toate orele la clasa a V-a. Menționez că părinții s-au revoltat atunci când, în concediu medical fiind timp de 9 zile, nu numai că nu s-a asigurat suplinirea mea în primele 6 zile, dar nici nu au fost informați elevii și părinții că sunt în concediu medical. De asemenea, dacă aș fi avut director adjunct în școală, ar fi putut el să intre la videoconferință, să meargă la primărie (atunci când nu am fost solicitată personal), să rămână la discuții, astfel încât eu să pot intra la toate orele. Din păcate, domnul director adjunct are ore la Școala ,,Teodor Murășanu” – Turda și în Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” vine în vizită (are 3 ore și mai rămâne aproximativ 10 – 15 ore/săptămână). De menționat este faptul că în Fișele noastre de post s-a strecurat o încurcătură: domnul director adjunct figurează cu 4 – 6 ore normă didactică obligatorie și eu cu 6 – 8 ore. Așa le-am primit de la ISJ CJ. De fapt, eu aș fi putut să efectuez doar 4 ore. Am decis să efectuez 6 ore (nu beneficiez de plata cu ora) la solicitarea scrisă a părinților (cererile sunt la dosarul de la audit). Cu toate acestea, am fost acuzată că am fost remunerata incorect. Se uită însă că s-a întâmplat să intru și la 3 ore într-o zi la clasa a V-a, pentru a recupera orele. Când există profesori absenți și sunt liberă, suplinesc.
  • Înainte de începerea anului școlar, când eram în concediu medical, doamna prof Ligia Mînican împreună cu domnul director adjunct, fără să mă consulte, au decis să achiziționeze table magnetice din veniturile extrabugetare, dar nu au avut aprobarea Consiliului de Administrație, așa cum s-a putut observa din declarația domnului contabil Bia Marian, pusă la dispoziția doamnei insp. Ioana Grigorescu.
  1. Am fost învinovățită că îmi lipsesc documentele manageriale.
  • Am constatat că PDI a expirat în luna septembrie a anului 2021, când exista o altă echipă managerială. Totuși, nu a fost o problemă pentru nimeni, s-au putut întocmi documentele de prognoză și echipa managerială de atunci nu a fost învinovățită și reclamată că nu oferă o direcție.

Am postat pe platformă un model de PDI, astfel încât să avem un punct de plecare. Ulterior, în cadrul Consiliului de Administrație, deși am afirmat că din comisia de elaborare trebuie să facă parte și directorul adjunct și coordonatorul de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, aceștia au refuzat. S-a decis să întocmim PDI-ul doamnele profesoare Topârceanu Lucia și Steiner Brigitta, doamna psiholog Huban, domnul prof. Dumitru Georgescu și eu. Pentru că membrii comisiei au susținut că nu știu elabora un astfel de document / că PDI –ul trebuie să reflecte viziunea noii echipe manageriale, l-am scris și postat pe platformă înainte de Consiliul Profesoral în care urma să fie discutat. Surprinzător, nici la audit nu a fost deschis. Doar domnul inspector Sidon, la o inspecție tematică, a avut disponibilitatea de a-l  verifica, așa cum este consemnat și în procesul – verbal încheiat cu acea ocazie. Toată lumea s-a raportat la modelul postat în luna iulie, nu la cel postat drept material de ședință, în septembrie. Menționez că firesc ar fi ca acest document să nu reflecte viziunea unei singure persoane, chiar dacă, așa cum este consemnat în Registrul de procese – verbale ale Consiliului Profesoral, colectivul de cadre didactice a fost consultat și, ulterior, am revenit asupra Planului de Dezvoltare Instituțională, astfel încât în el să se regăsească ideile colegilor.

  • Planul managerial este întocmit. A fost verificat la o inspecție tematică de domnul inspector Sidon. Am primit și o recomandare care este consemnată în procesul – verbal de inspecție. Faptul că nu este încă aprobat este o consecință a deciziei unanime de a finaliza aprobarea rapoartelor și, ulterior, de a trece la aprobarea documentelor de prognoză. Menționez că până în data de 8 noiembrie nu au fost întocmite RAEI (doamna prof. Daniela Pop), Raportul Comisiei de curriculum (domnul prof. Florin Potora), Raportul Comisiei pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar (prof. Gabriela Iosof). Încă de la sfârșitul anului școlar le reamintesc de întocmirea rapoartelor, așa cum se poate constata prin accesarea platformei educaționale pe care o folosim, prin citirea proceselor – verbale de ședințe.
  • ROFUIP și RI au fost încărcate deodată pe platformă, fiind materiale ale aceleiași ședințe. Există și tabelele în care s-a semnat de luare la cunoștință a acestor documente. Nu înțeleg de ce în raportul de la audit este menționat că doar ROFUIP este aprobat. Și Regulamentul Intern și aducerea lui la cunoștința personalului au fost verificate. Este posibil ,,să fi rătăcit” chiar domnul director adjunct anumite documente. Eu am pregătit toate documentele solicitate pentru audit, chiar mai multe, și m-am asigurat că, în cazul în care cineva bine intenționat le sustrage/înlocuiește, am dovada existenței lor.
  • Am fost acuzată că am avut un orar definitiv aprobat doar în data de 18 septembrie. Cf Registrului de procese – verbale ale Consiliului de Administrație, în anul școlar anterior orarul definitiv a fost aprobat la jumătatea lunii octombrie, dar acesta nu a constituit un motiv de demitere a directorului din acea perioadă. Dimpotrivă, fosta echipă managerială este lăudată constant de către colegi.
  • La o simplă răsfoire a Registrelor CP și CA se poate constata că în anii școlari anteriori nu s-au dezbătut și avizat în CP/aprobat în CA planurile manageriale, graficele de control și monitorizare, graficul și tematica ședințelor CP și CA, nu a fost aprobat programul de funcționare al unității, nu întotdeauna s-au prezentat și aprobat rapoartele de activitate ale comisiilor permanente, niciodată nu s-au dezbătut, avizat și aprobat Planul de activități extrașcolare, Organigrama etc. Totuși, nu s-au înregistrat sesizări în acest sens, nu s-a recurs la solicitarea demiterii directorului, nu s-a instigat, amenințat, manipulat, șantajat. Pentru a înțelege atitudinea colegilor, vă relatez un incident din data de 29 noiembrie Domnul Expert Kelemen Iuliu a ieșit în pauza mare pe coridor. În curte s-a derulat o activitate care a fost stabilită în cadrul unei ședințe de lucru, la care am participat, în data de 22 noiembrie. Pe coridoare nu existau profesori de serviciu. În curte erau 4 cadre didactice la activitate. Domnul Expert Kelemen a intrat în sala profesorală și i-a întrebat pe colegi de ce nu efectuează serviciul pe școală și de ce nu participă la activitate. I s-a răspuns că doamna director nu i-a invitat. În aceeași zi, la Consiliul Profesoral, cadrele didactice au explicat că, fără invitație, nu puteau să fie altundeva decât în sala profesorală, pentru că ele așa au fost obișnuite de foștii directori.
  1. În Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” – Turda, este dificil de organizat un Consiliu de Administrație. Mi s-a cerut de către doamnele insp. șc. gen. adj. Anca Cristina Hodorogea și Adelhaida Kerekeș să respect legislația în ceea ce privește pregătirea și derularea CA, chiar dacă întâmpin rezistență, din cauza cutumelor cu care au fost obișnuiți colegii. În consecință, anunț tematica și postez materialele de ședință cu 72 de ore înainte, insist să se consemneze numărul persoanelor prezente, aprobarea tematicii, tot ceea ce se discută și, la final, să se semneze explicit procesul-verbal. Dacă respect tematica aprobată, nu este bine pentru că nu postez înainte toate documentele de ședință. Menționez că nu le primesc. Spre exemplu, trebuia să discutăm Planul de formare în luna noiembrie și, deși am insistat să fie întocmit, l-am primit în 28 noiembrie. Dacă scot de pe ordinea de zi documentele care nu îmi parvin, mi se reproșează că nu le aduc în discuție la timp. Soluția identificată de mine nu a fost agreată. Am propus să respectăm termenele și, în cazul în care nu primim documentele în timp util, să se consemneze că au fost scoase de pe ordinea de zi, deoarece persoanele responsabile cu întocmirea lor nu le-au elaborat.
  • Am fost acuzată că am transferat un elev din clasa a IX-a A în clasa a IX-a B, fără să consult Consiliul de Administrație. Nu înțeleg de ce în raportul misiunii de audit mi se recomandă să studiez metodologiile care fac referiri la transfer. Elevul în cauză nu a fost transferat. El a fost distribuit în clasa a IX-a – mate-info, de către Comisia de Admitere în liceu, așa cum atestă și Adresa ISJ CJ, depusă la dosarul din cadrul auditului.
  • Am fost acuzată că am permis frecventarea orelor unei eleve, înainte de finalizarea transferului. Menționez că nu predau la clasa respectivă, nu stau la poartă să legitimez toți elevii și nimeni nu s-a gândit să mă informeze că o elevă străină participă la ore. Imediat ce am aflat, am luat legătura cu doamna prof. Topârceanu, diriginta clasei, și am întrebat-o pe baza cărui act a înscris eleva în catalog. Răspunsul a fost că așa i s-a cerut de la secretariat. Când reprezentanții Corpului de Control al Ministrului au discutat cu doamna profesoară și cu doamna secretară, am ieșit din birou pentru a nu se putea afirma ulterior că răspunsul a fost determinat de prezența mea care intimidează. De fapt, am ieșit din birou de fiecare dată când colegii au purtat un dialog cu reprezentanții doamnei ministru. Am considerat că așa mă protejez de alte incriminări. Declarația mea poate fi probată prin Nota de relație scrisă de către doamna prof. Topârceanu, la solicitarea domnilor din minister.
  1. Am fost acuzată că am pierdut Concursul Regional de Matematică ,,Țarină”. Menționez că în data de 9 septembrie am fost sunată de domnul inspector Cristian Pop pentru a fi întrebată dacă reluăm organizarea concursului. Evident, răspunsul meu a fost afirmativ, dar l-am rugat pe domnul inspector să îmi permită să obțin și acceptul colegelor mele care predau matematică. Domnul inspector a acceptat și am stabilit să ne auzim cu toții în aceeași zi. Nu am înțeles de ce trebuia luată o astfel de decizie așa repede, dar m-am conformat. La următoarea discuție, doamnele prof. Monica Dan și Ancuța Nechita au refuzat categoric să organizeze concursul, chiar dacă eu am insistat să se răzgândească, ceea ce nu au făcut. Doamna prof. Nechita chiar i-a sugerat domnului insp. Cristian Pop că ar putea organiza concursul domnul prof. Lobonț, la Colegiul Național ,,Emil Racoviță”. Și domnul inspector le-a întrebat dacă sunt sigure de răspuns și doamnele profesoare și-au menținut părerea. La dosarul de la audit am depus un document din care reiese hotărârea doamnei prof. Monica Dan.
  2. S-a consemnat în raportul misiunii de audit că au votat toate cadrele didactice din Consiliul Profesoral, la alegerea reprezentanților în CA, deși am pus la dispoziția doamnei insp. Ioana Grigorescu dovezi care atestă că au votat numai cadrele didactice cu norma de bază în unitate.
  3. În Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” – Turda se întâmplă și lucruri grave.
  • dovezii anexate la dosarul cu documente justificative pentru audit, doamna prof. Daniela Pop își permite să plece de la liceu și să nu își efectueze orele, fără să anunțe pe nimeni. Îi trimite pe elevi acasă, deși aceștia au ore, după ea, și cu alți profesori. Aceștia din urmă nici nu sunt anunțați că nu vor avea elevi în clasă. Dacă aflu și o întreb ceva, afirmă că a avut probleme personale urgente și nu a avut timp să se învoiască.
  • Elevilor de 11 ani li se citește sesizarea părinților și li spune că aceasta ar putea avea repercusiuni asupra lor.
  • Un elev de 11 ani, mustrat fiind de un cadru didactic, părăsește instituția. Colegii anunță profesorul că a plecat în cămașă, în noiembrie, de la școală, poarta fiind larg deschisă. Profesorul nici măcar telefonic nu îi anunță pe părinți că băiatul lor a părăsit instituția. Au aflat de la fratele băiatului și, nefiind în localitate, au rugat alți părinți să-l caute. Incidentul s-a petrecut în perioada în care am fost în concediu medical.
  • La solicitarea domnului dir adj, șeful Poliției Comunitare Turda efectuează următoarele acțiuni: percheziționarea elevilor, sancționarea acestora fără dovezi de săvârșire a contravenției, amenințarea lor. Acestea mi-au fost aduse la cunoștință în scris de către eleva Anamaria Botezan, reprezentanta elevilor în CA. Am fixat o întâlnire cu ea și cu domnul director adjunct, întâlnire care nu a mai avut loc, pentru că domnul director adjunct m-a informat că a vorbit cu eleva și a promis că situația nu se va repeta.
  • Predarea referatelor de necesitate spre aprobare după achiziționarea produselor propriu-zise sau achiziționarea de produse fără referat de necesitate era o altă cutumă.. Menționez că, sub pretextul că domnul director adjunct răspunde de personalul nedidactic, se făceau achizițiile și ulterior mi se puneau în față facturi. Evident că nu am mai permis așa ceva, eu fiind direct răspunzătoare. Am rugat ca orice necesitate să îmi fie adusă la cunoștință printr-un referat și am refuzat să semnez facturi pentru care nu exista referat de necesitate, justificare.
  • Gestiunea materiei prime de la cantină nu îi era atribuită nimănui și cheie aveau mai multe persoane. Pentru a exista un control, am refăcut Regulamentul de funcționare al cantinei, acesta a fost aprobat în CA și în prezent deține cheie de la magazie doar persoana care răspunde de gestiune. Astfel, dacă lipsește ceva, știm cui i se poate imputa.
  • În data de 8 noiembrie încă existau 6 cataloage incomplete și profesori care, timp de două luni, nu au acordat nici măcar o singură notă, unui singur elev. Mă refer la acei profesori care au 3 – 5 ore / săptămână. Dacă am îndrăznit din nou să rog colegii să evalueze elevii și să finalizeze scrierea cataloagelor, întocmirea rapoartelor, am fost acuzată de abuz în funcție.
  • În luna noiembrie am anunțat-o pe secretara Consiliului de administrație că nu voi mai scrie singură Hotărârile CA și nu voi mai pregăti, tot singură, documentele pentru ședințe. În aceeași zi a depus o cerere prin care solicită să nu mai îndeplinească funcția de secretar în Consiliul de administrație, deși și-a asumat această responsabilitate prin luarea la cunoștință a deciziei, după ce a acceptat.
  1. Nu am supărat prin Poate prin faptul că nu am mai permis ca oricine să cumpere ce își dorește și apoi să vină cu factura pentru decontare. Poate prin faptul că acum cineva răspunde de materia primă consumată în cantină. Datoria de peste 90000 de lei (în care nu erau cuprinse facturile restante la utilități) pe care o avea Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” – Turda în data de 17.01.2022, cf. evidenței contabile semnate de domnul Bia Marian și depuse la dosarul de audit, și Contractul de management administrativ – financiar semnat cu Primarul Municipiului Turda nu mi-au permis să fiu risipitoare sau să nu respect cadrul legal. Poate am supărat prin faptul că nu am permis intimidarea elevilor. Poate prin faptul că am fost atentă la modul în care sunt tratați aceștia și la nevoile lor. Poate am supărat prin faptul că mi-am dorit să implementez prea multe proiecte, în contextul în care toți se plângeau de deficit de timp.
  2. Am obținut funcția de director al Colegiului Național ,,Mihai Viteazul” – Turda printr-un concurs. Este posibil să fi făcut și greșeli (dar nu cele absurde, consemnate în sesizările colegilor), mai ales că am puțină experiență. Timp de 8 luni nu ați avut nici măcar o singură reclamație care să vizeze instituția pe care am condus-o în intervalul 17 ianuarie – 3 septembrie 2022. Rolul ISJ nu este doar de control, ci și de îndrumare, atât de necesară. Aceasta mi-a fost oferită de domnul inspector Marian Sidon. A afirma că am făcut greșeli atât de grave în trei luni încât să se impună demiterea mea înseamnă a afirma că ISJ CJ nu și-a îndeplinit misiunea de îndrumare. În această perioadă mi-au fost verificate documentele de către doamnele insp. Anca Cristina Hodorogea și Adelhaida Kerekeș și am fost inspectată de domnul insp. Marian Sidon. Nu am fost mustrată și nu am primit vreo sancțiune. Mi s-au făcut strict recomandări pe care le-am urmat (procesele verbale se semnează acum de către toată lumea, nu se mai respectă tradiția din CNMV de a semna la final fără să se consemneze numele). Numărul celor prezenți la Consiliul Profesoral încă nu se notează. La CP din data de 29 noiembrie, domnul Expert Kelemen a insistat să se noteze numărul celor prezenți pentru a se dovedi că există cvorum, dar nu s-a consemnat. A solicitat să se noteze explicit cine lipsește, dar nu s-a notat. A rugat să se consemneze tot și s-a scris ce s-a dorit. Cu toate că nu s-a rostit cuvântul fraudă, acesta este cuvântul cheie al procesului – verbal, alăturat sintagmei ,,doamnei director”. Procesul – verbal nici nu este semnat de către reprezentanții Corpului de Control al Ministrului. În plus, în timpul ședinței, o colegă a părăsit sala, chiar dacă i s-a atras atenția (nu de către mine) că are obligativitatea să rămână până la final. Este evident că pentru colectivul de cadre didactice din Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” – Turda autoritatea ierarhică nu se respectă dacă este în contradicție cu cutuma veche de peste 100 de ani.

 

Având în vedere toate cele menționate și documentele justificative depuse în misiunea de audit, rog Consiliul de Administrație   al ISJ CJ să întreprindă următoarele măsuri:

  • Inspecție Generală la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” – Turda, pentru reglarea tuturor aspectelor deficitare
  • Aprobarea unui comunicat de presă din care să reiasă că nu mi-am amenințat, intimidat, jignit, timorat colegii și am respectat Codul de etică asumat prin semnătură, pentru dezvăluirea adevărului și recâștigarea demnității în muncă
  • Monitorizarea activității cadrelor didactice, a directorilor, a personalului didactic auxiliar, timp de cel puțin un an
  • Constituirea unei comisii de disciplină în cadrul căreia să se ia măsurile necesare împotriva celor care au adus greve prejudicii de imagine Colegiului Național ,,Mihai Viteazul” – Turda / acționarea în instanță a celor care i-au adus prejudicii instituției
  • Constituirea unei comisii de dialog social, care să inițieze acțiunea de conciliere
  • Permisiunea de a-mi face datoria pe care mi-am asumat-o prin semnarea Contractului de Management Educațional.

 

Rog eliberarea unui exemplar din Raportul misiunii de audit, a copiilor după Informarea din data de 3 septembrie, a celei din data de 24 noiembrie, după sesizările înregistrate de către colegi și părinți la ISJ CJ. Menționez că acestea îmi sunt necesare pentru a dovedi acuzațiile nefondate care mi s-au adus și faptul că v-am adus la cunoștință situația caragialiană în care m-am aflat.

 

Îmi exprim acordul să se solicite de la compania de telefonie mobilă evidența apelurilor și a mesajelor și vă pun la dispoziție atât dv, cât și organelor competente telefonul, calculatorul de acasă, calculatorul de la locul de muncă, pentru că este IMPERATIV să fie identificați regizorii acestei campanii mediatice, care, vizând denigrarea și umilirea mea mea, i-a adus prejudicii de imagine și unei instituții de elită din județul Cluj.

 

Vă mulțumesc!

 

                                   Cu deosebită considerație,

                                   Andreica Adina Codruța

 

 

 

2.12.2022”, arată Codruța Andreica în solicitare.

 

De asemenea, aceasta a dat o declarație pentru RefleqtMedia vizavi de acest război surd care se duce împotriva sa.

„Avand in vedere situatia in care ma aflu, fara a le gresi cu ceva colegilor, am decis sa lupt. Nici nu ma mai intereseaza motivul pt care am ajuns sa fiu umilita, calomniata, supusa oprobiului public . NU MA INTERESEAZA. Tot ceea ce doresc este sa nu platesc eu pt interesele/orgoliile altora. Am platit suficient: liniste sufleteasca, demnitate, usurinta de a iesi in lume.


In acest moment, ISJ CJ si ME sunt intr-o situatie imposibila: nu ma demit, dar, astfel, isi asuma continuarea scandalului mediatic declansat de colegii mei sau ma demit pt a opri circul, asumandu-si o demitere nemotivata si un proces pierdut.”, a declarat Codruța Andreica.

spot_img
spot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social
spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img
spot_img

Related articles

Corijenți la legalitate! O treime din consilierii locali turdeni NU RESPECTĂ LEGEA!

Pozează în „reprezentanți” ai poporului și vin în ședințele de plen cu chipuri de lupi moraliști, însă acești...

DREPT LA REPLICĂ: E doar o glumă sau v-ați decis de 1 Aprilie să fiți susținătorul aprig al primarului Matei, domnule Ovidiu Bucur?

Stimate domnule Ovidiu Bucur, în urma articolului publicat de RefleqtMedia.ro, sub semnătura dvs, intitulat ”Cristian Matei, îi dă...

Cristian Matei, îi dă daună totală lui Adrian Nap: „Vă aflați într-o stare de asediu intelectual”

La capătul unei ședințe de consiliu local, în care Adrian Nap a fost un fel de one-man-show, contestând...

Consilierii locali ai USR Turda „NU ȘTIU NIMIC”

În ultima ședință de Consiliu Local, organizată la Turda în data de 30 martie 2023, consilierii locali ai...
%d bloggers like this: