Foarte darnice autoritățile naționale, în ceea ce privește repartizarea celor 200.000 de măști de tip FFP2 aduse, recent, în țară.
În conformitate cu informarea de presă remisă în această dimineață, spitalele din teritoriu sunt foarte văduvite și nu primesc decât foarte puține măști de protecție.
„
Prin ordinul emis în 04.04.2020 de comandantul acțiunii – șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, s-a aprobat repartiția, în vederea achiziționării de la Compania Națională Unifarm SA, a unui număr de 200.000 măști FFP2, pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de protecție a personalului medical și nemedical și a personalului structurilor vitale pentru funcționarea statului, în contextul evoluției epidemiologice din România. Echipamentele vor fi distribuite prin intermediul mijloacelor de transport asigurate de către CN Unifarm SA.
În anexa ordinului sunt incluse următoarele instituții și autorități din județul Cluj:
– Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj – 800 buc;
– Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – UPU – 400 buc;
– ISU – SMURD – 400 buc;
– Spitalul Municipal Dej – 50 buc;
– Spitalul Municipal Turda – 50 buc;
– Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca – 100 buc;
– Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu” Cluj – 50 buc;
– Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca – 4000 buc;
– Spitalul „Leon Daniello” de Pneumologie Cluj-Napoca – 1000 buc;
– Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – 2000 buc;
– Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj – 300 buc.”, ne transmite Prefectura Cluj.












