Deputatul Ciprian Rigman susține recunoașterea meritelor lui Ion I.C. Brătianu: „2027 trebuie să fie Anul Brătianu”

Deputatul USR de Turda, Ciprian Rigman, a votat în favoarea proiectului legislativ care propune ca anul 2027 să fie declarat oficial „Anul Ion I.C. Brătianu”, în semn de omagiu adus uneia dintre cele mai influente figuri politice din istoria modernă a României.

Am votat, astăzi, proiectul de lege pentru instituirea în România a anului 2027 drept Anul Ion I.C. Brătianu. Dincolo de orice altceva, modul în care Ionel Brătianu, ca Președinte al Consiliului de Miniștri, a negociat Acordul politic și Convenția militară din 1916 cu puterile Antantei, prin includerea drepturilor românilor asupra Transilvaniei și Bucovinei, fac ca el să fi jucat un rol cheie în înfăptuirea Marii Uniri din 1918”, a declarat deputatul Rigman.

Prin votul său, parlamentarul turdean a dorit să sublinieze importanța păstrării vie a memoriei unor lideri care au marcat profund destinul național. Ion I.C. Brătianu este considerat arhitectul politic al României Mari și unul dintre pilonii democrației românești interbelice.

Ionel Brătianu a fost un exemplu al minților luminate și al caracterelor puternice pe care țara noastră le-a dat. Este, totodată, un exemplu al importanței cruciale pentru destinul României ca, în perioade dificile, să aibă la cârmă oamenii potriviți. La 100 de ani de la decesul său, proclamarea anului 2027 drept Anul Ion I. C. Brătianu marchează o recunoaștere pe deplin meritată a serviciilor pe care Ionel Brătianu le-a adus României și a principiilor și valorilor democratice care l-au consacrat”, a completat Ciprian Rigman.

Inițiativa legislativă este una simbolică, dar puternică, reafirmând angajamentul statului român față de valorile istorice, democratice și naționale.

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Related articles

🗞️ De ce în Georgia se poate, iar la noi… nici nu se încearcă? Black Lion vs… Wolves

Rugbyul european trece printr-o transformare discretă, dar profundă. Țările...

🔥 DRUMUL EUROPEAN AL TURZII ÎNCEPE ASTĂZI!

Seara aceasta aduce din nou emoția handbalului mare la...

📢 ANUNȚ IMPORTANT pentru locuitorii Comunei Tritenii de Jos!

Dragi cetățeni,🌿 Începând cu 20 octombrie 2025, Primăria Comunei...

CONCERT CORAL „ARMONII DE TOAMNĂ” – EDIȚIA a X-a

Primăria Municipiului Turda vă invită sâmbătă, 18 octombrie 2025,...
spot_imgspot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social