În urmă cu 4 ani și jumătate, Tribunalul Cluj dădea una dintre cele mai controversate decizii din istoria sa, condamnându-i pe doi soți, din Câmpia Turzii, la o pedeapsă cumulată de 19 ani de închisoare.
Astfel, atât Valer Turcu, cât și soția acestuia erau condamnați la peste 9 ani de detenție, pentru infracțiunea de spălare de bani și complicitate la spălare de bani, precum și evaziune fiscală.
Valer (Velu) Turcu n-a putut accepta o asemenea decizie și a făcut apel, iar Curtea de Apel Cluj a dispus REJUDECAREA DE LA 0 a dosarului.
Astfel, cauza s-a întors la Tribunalul Cluj, iar în data de 26 februarie, anul 2021, Tribunalul Cluj îl condamna pe Turcu la 6 ani și 6 luni de închisoare, pentru mai multe presupuse infracțiuni, dar ÎL ACHITA pentru alte infracțiuni.
„Tip solutie: Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: Constată că potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/06.05.2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României, legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză tuturor inculpaţilor este Codul Penal anterior. Condamnă pe inculpaţii : 1.T. V., la următoarele pedepse: – 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev.de art. 9 al. 1 lit. c şi al. 2 din Legea 241 / 2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., art.5 C.penal actual (în calitate de administrator al SC VEL TRANS SRL , acte materiale reţinute în raport de SC Coco Trans SRL, SC Foret Marcelo SRL, SC Fraţii Coman SRL, SC Krimisa SRL, SC La Homan Impex SRL, SC Monttur SRL, SC Palfi Sandu Construct SRL, SC Puşcas Adrian Construcţii SRL, SC TVD Building SRL, SC Uder Trans SRL, SC Vel Poiana Turzii SRL, SC XXL Design SRL ). În temeiul art. 9 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. -3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de stabilire, cu rea-credinţă, a cuantumului TVA de rambursat, prev. de art.20 C. penal rap. la art. 8 al. 1 – 3 din Legea 241 /2005, art.5 C.penal actual(în calitate de administrator al SC VEL POIANA TURZII SRL) În temeiul art. 8 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. – 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de stabilire, cu rea-credinţă, a cuantumului TVA de rambursat, prev.de art.8 al. 1 şi 2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen, art.5 C.penal actual( în calitate de administrator al SC TVD BUILDING SRL). În temeiul art. 8 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. – 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art.29 al. 1 lit. a din Legea 656/2002 rep. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., art.5 C.penal actual. În temeiul art.33 lit.a C.penal, constată că infracţiunile de mai sus au fost comise în concurs real, iar potrivit art.34 lit.b C.penal, dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care aplică un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: – 6 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul 35 al.3 c.pen., art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi c Cod Penal. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art. 88 al.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului la domiciliu din data de 20.05.2014 la data de 02.06.2014, a arestul preventiv din perioada 02.06.2014 – 02.07.2014 şi arestul la domiciliu din 02.07.2014 la data de 26.06.2015. În temeiul art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit. c Cod de Procedură Penală achita pe inculpatul Turcu Valer, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., art.5 C.penal (în calitate de administrator al SC TVD BUILDING SRL). În temeiul art. 396 al. 6 rap. la art. 16 al. 1 lit. f Cod de Procedură Penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului T. V., în raport de infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă prev. de art. 261 C.pen., urmare a schimbării de încadrare juridică a faptei dispusă prin încheierea penală de la termenul de judecată din data de 18.12.2019, din infracţiunile de şantaj, prev.de art.194 al. 1 C.pen., şantaj, prev. de art.194 al. 1 C.pen.şi favorizarea infractorului, prev. de art.264 al.1 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale. 2. D. S. S. S., la pedepsele de: – 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art.26 C.penal rap. la art. 9 al. 1 lit. c şi al. 2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p, art.5 C.penal actual ( SC VEL TRANS ) În temeiul art. 9 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. – 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de stabilire, cu rea-credinţă, a cuantumului TVA de rambursat, prev. de art.26 C.penal rap. la art. 20 C.penal, art. 8 al. 1, 2 şi 3 din Legea 241/2005, art.5 C.penal actual( SC VEL POIANA Turzii SRL) În temeiul art. 8 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. – 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art.29 al. 1 lit.a din Legea 656/2002 rep.cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen, art.5 C.penal actual. În temeiul art. 8 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. În temeiul art.33 lit.a C.penal, constată că infracţiunile de mai sus au fost comise în concurs real, iar potrivit art.34 lit.b C.penal, dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de : – 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul 35 al.3 C.pen. , art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi c Cod Penal. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art.88 C.penal, dispune deducerea arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din perioada 21.08.2013-26.06.2015. În temeiul art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit. c Cod de Procedură Penală achita inculpatul D. S. S. S., în raport de infracţiunea de evaziune fiscală prev.de art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., art.5 C.penal ( în calitate de administrator al SC TVD BUILDING SRL). 3.T. D., la pedepsele de : – 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art.26 C.penal rap. la art. 9 al. 1 lit. c şi al. 2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cpen., art. 74 lit.a C.pen., art. 76 al.1 lit.c , art.5 C.penal actual ( SC VEL TRANS ). În temeiul art. 9 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatei pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale.. -2 ani şi 5 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de stabilire, cu rea-credinţă, a cuantumului TVA de rambursat, prev. de art.26 C.penal rap. la art. 20 C.penal rap. la art. 8 al. 1, 2 şi 3 din Legea 241/2005,(SC VEL POIANA TURZII SRL), cu aplicarea art. 74 lit.a C.pen., art. 76 al.1 lit.d , art.5 C.penal actual. În temeiul art. 8 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatei pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. – 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de stabilire, cu rea-credinţă, a cuantumului TVA de rambursat, prev. de art. 8 al. 1, 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit.a C.pen., art. 76 al.1 lit.b , art.5 C.penal actual ( SC TVD BUILDING). În temeiul art. 8 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatei pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. – 2 ani şi 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art.29 al. 1 lit.a din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p, art. 74 lit.a C.pen., art. 76 al.1 lit.c , art.5 C.penal actual. În temeiul art.33 lit.a C.penal, constată că infracţiunile de mai sus au fost comise în concurs real, iar potrivit art.34 lit.b C.penal, dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de: – 3 ani închisoare. În temeiul 35 al.3 c.pen., art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatei pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatei, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi c Cod Penal. În temeiul art. 86 ind.1 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei Turcu Daniela, pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit conf. art.86 ind.2 C.pen., supravegherea urmând a fi încredinţată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj. În temeiul art. 86 ind. 3 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: – se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj; – va anunţa în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; – să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă; În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prev. de art. 86 ind.4 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei reţinerea de 24 ore, din data de 02.08.2012. În temeiul art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit. c Cod de Procedură Penală achita pe inculpata T.D., în raport de infracţiunea de evaziune fiscală prev.de art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., art.5 C.penal actual( în calitate de administrator al SC TVD BUILDING SRL). 4. P. S. R., la pedepsele de : – 2 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., art.5 C.penal actual şi art.396 al.10 C.pr.pen., În temeiul art. 9 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale.. – 3 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de stabilire, cu rea-credinţă, a cuantumului TVA de rambursat, prev. de art.26 C.penal rap. la art. 8 al. 1 şi 2 din Legea 241/2005, art.5 C.penal actual şi art.396 al.10 C.pr.pen. În temeiul art. 8 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. În temeiul art.33 lit.a C.penal, constată că infracţiunile de mai sus au fost comise în concurs real, iar potrivit art.34 lit.b C.penal, dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: – 3 ani şi 4 luni închisoare , cu executare în regim de detenţie. În temeiul 35 al.3 c.pen., art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a şi c, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi c Cod Penal. Potrivit art.88 C.penal, deduce din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 ore, din data de 02.08.2012. 5. O. C. A., la pedepsele de: – 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C.penal rap. la art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. şi art.5 C.penal actual. În temeiul art. 9 al. 1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale.. – 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev.de art.29 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu art.41 al.2 C.penal şi art.5 C.penal actual. Constată că infracţiunile de mai sus au fost comise în concurs real cu infracţiunea prev. de art.336 C.pen. pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr.334/2015 pronunţată de către Judecătoriei Turda în dosarul cu nr. 3240/328/2015 al aceleiaşi instanţe, definitivă prin neapelare la data de 27.10.2015. În temeiul art.97 C.penal, dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an 7 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.334/2015 pronunţată de către Judecătoria Turda în dosarul cu nr. 3240/328/2015 al aceleiaşi instanţe, definitivă prin neapelare la data de 27.10.2015. În temeiul art.39 al.1 lit.b C.penal, art. 10 din Legea nr. 187/2012 dispune contopirea pedepselor de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care aplică sporul obligatoriul de 1/3 din restul pedepselor, adică 1 an, 2 luni şi 10 zile , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de : – 4 ani, 2 luni şi 10 zile închisoare , cu executare în regim de detenţie. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi c Cod Penal. 6. B. C. R., la pedepsele de : – 1 an şi 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen.şi art.5 C.penal actual, art.396 al.10 C.pr.pen. În temeiul art. 9 al.1 din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a, art.65 şi art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale.. – 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art.29 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002 rep. cu aplicarea art.41 al.2 C.penal şi art.5 C.penal actual, art.396 al.10 C.pr.pen., În temeiul art. 33 lit.a, constată că infracţiunile de mai sus sunt comise în concurs real cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 al.2 C.pen., art. 76 al.1 lit.b C.pen., art. 320 ind.1 C.pr.pen. şi de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.şi art. 320 ind.1 C.pr.pen., ambele aplicate prin Sentinţa penală nr.350/13.09.2012 pronunţată în dosarul cu nr.759/117/2012 al Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 3053/09.10.2013 a I.C.C.J. precum şi cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art.244 al.4 C.pen. , dispusă prin Sentinţa penală nr.1398/05.06.2013 pronunţată în dosarul cu nr. 2129/182/2013 al Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin nerecurare la data de 02.07.2013, pedepse contopite anterior prin Sentinţa penală nr.636/2014 pronunţată de către Tribunalului Cluj în dosarul cu nr. 3410/117/2014, definitivă prin necontestare la data de 14.10.2014. Dispune descontopirea pedepsei rezultante de 6 ani închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr.350/13.09.2012 în dosarul cu nr.759/117/2012 al Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 3053/09.10.2013 a I.C.C.J. în pedepsele componente de 6 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 al.2 C.pen., art. 76 al.1 lit.b C.pen., art. 320 ind.1 C.pr.pen. şi de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.şi art. 320 ind.1 C.pr.pen. Dispune descontopirea pedepsei rezultante de 6 ani închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr.636/2014 pronunţată de către Tribunalului Cluj în dosarul cu nr. 3410/117/2014, definitivă prin necontestare la data de 14.10.2014 în pedepsele componente de 6 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 al.2 C.pen., art. 76 al.1 lit.b C.pen., art. 320 ind.1 C.pr.pen., de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.şi art. 320 ind.1 C.pr.pen. şi de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art.244 al.4 C.pen. În temeiul art.34 lit.b C.penal dispune contopirea acestor pedepse cu cele stabilite prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, în regim de detenţie. Dispune deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei executate cuprinse între 27.10.2011 şi 15.07.2015. Constată executată pedeapsa rezultantă aplicată. 7.E. A., la pedeapsa de: – 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului, prev.de art.264 al.1 C.penal şi art.5 C.penal actual. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C.pen. În temeiul art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziiţilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art. 71 al.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei . 8. D. V., la pedeapsa de: – 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului, prev. de art.264 al.1 C.penal şi art.5 C.penal actual. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C.pen. În temeiul art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziiţilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art. 71 al.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei . 9. M. I., la pedepsele de: – 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului, prev.de art.264 al.1 C.penal şi art.5 C.penal actual, – 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art.29 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.41 al.2 C.penal, art. 74 al.2 C.pen., art. 76 lit.c C.pen şi art.5 C.penal actual, În temeiul art.33 lit.a C.penal, constată că aceste infracţiuni comise se află în concurs real, şi in temeiul art.34 lit.b C.penal, dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: – 2 ani închisoare. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.pen. În temeiul art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziiţilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art. 71 al.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei . 10. Ş. I. L., pentru comiterea infracţiunilor de: – 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului, prev. de art.264 al.1 C.penal, art.41 al.2 C.penal şi art.5 C.penal actual. – 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 al.1, 2 şi 3 C.penal cu aplicarea art. 74 al.2 C.pen., art. 76 lit.c C.pen şi art.5 C.penal actual. În temeiul art.33 lit.a C.penal, constată că aceste infracţiuni comise se află în concurs real şi in temeiul art.34 lit.b C.penal, dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: – 2 ani închisoare În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.pen. În temeiul art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziiţilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art. 71 al.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei . În temeiul art. 19 si art. 397 C.pr.pen. cu referire la art. 1349 şi 1382 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj şi în consecinţă obligă inculpaţii T. V. şi T. D., la plata despăgubirilor civile în favoarea părţii civile, după cum urmează: • în sumă de 1.203.532 lei reprezentând TVA, plus dobânzi şi majorări de întârziere aferente, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC VEL TRANS SRL, precum şi cu coinculpaţii, astfel: – 9.175 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul O. C.; – 169.103 lei- cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul O.C.; – 4.627 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul O. C.; – 12.186 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul C. V. ; – 106.524 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul C. V. ; – 177.839 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpaţii H. M., C. V. şi D. S.; – 138.267 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpaţii H. M. şi D. S.; – 120.965 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul B. C.; – 6.251 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul B. C.; – 22.885 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul P. S. R.; – 398.510 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpaţii H. M. şi D. S.; • în sumă de 900.857 lei reprezentând impozit pe profit plus dobânzi şi majorări de întârziere aferente, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC VEL TRANS SRL, precum şi cu coinculpaţii, astfel: – 7.726 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul O. C.; – 138.682 lei- cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul O. C.; – 3.896 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul O. C.; – 8.126 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul C. V. ; – 89.708 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul C. V. ; – 134.297 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpaţii H. M., C. V. şi D. S.; – 98.177 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpaţii H. M. şi D. S.; – 101.865 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul B. C.; – 5.261 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul B. C.; – 19.271 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpatul P. S.Răzvan; – 275.044 lei – cu accesoriile aferente – şi în solidar cu inculpaţii H. M. şi D. S.; În temeiul art. 19 si art. 397 C.pr.pen. cu referire la art. 1349 şi 1382 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj şi în consecinţă obligă inculpaţii T. V. şi T. D., în solidar cu inculpatul P. S. R. la plata despăgubirilor civile în favoarea părţii civile, în sumă de 67.952,36 lei plus dobânzi şi majorări de întârziere aferente. Constată recuperat în parte prejudiciul cauzat Statului Român, cu suma de 661.481,65 lei. În temeiul art. 19 si art. 397 C.pr.pen. cu referire la art. 1349 şi 1382 Cod Civil admite acţiunea civiă a părţii civile Primăria mun. Turda şi dispune obligarea inculpatului Ş. I. L. la plata sumei de 100.000 lei în favoarea acestei părţi civile. Dispune menţinerea sechestrului asigurator dispus prin ordonanţele organului de urmărire penală din 07.08.2012 şi 13.08.2012, instituit asupra bunurilor imobile şi mobile ale inculpaţilor aşa cum s-a menţionat în respectivele ordonanţe. În temeiul art.404 al.4 lit.c rap.la art.249 al.1 şi 5 C.pr.pen., art.11 din Legea nr.241/2005, art.33 din Legea nr.656/2002 rep., dispune luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor T. V. , T. D., D.S. S. S., P. S. , O. C., C., V., H. M., B. C., P. S. R. şi M.I. şi dispune comunicarea prezentei către ANABI cu sediul în Bucureşti str.Apoldor nr.17 sector 5, Dispune ridicarea sechestrului dispus asupra bunurilor aparţinând SC LA HOMAN, anume autovehicolul Opel Combo cu dobândit la 29.03.2011. Dispune anularea contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 20.07.2012 . Dispune anularea contractului notarial privind terenul pentru construcţie şi platforma betonată situate în Câmpia Turzii str.Abatorului nr.12. Dispune comunicare prezentei sentinţe către ONRC, la data rămânerii definitive a acesteia. În temeiul art.275 Cpr.pen. obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, astfel: – în cuantum de câte 10.000 lei fiecare, inculpaţii T. V.- în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Vel Trans SRL, T. D., D. S.S. S., O.C. A.; – în cuantum de câte 5.000 lei fiecare, inculpaţii C. V., P.S.R., H. M. I., B. C. R.; – în cuantum de câte 4.000 lei fiecare, inculpaţii E. A. V., M. I., D. V., Ş. I. L. În temeiul art.275 al.3 Cpr.pen. restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 Cod Procedură Penală stabileşte onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii D. S. S. S., C. V., H.M. I., P. S. R.de câte 520lei care se avansează din Fondul Ministerului Justiţiei , în favoarea Baroului Cluj – av.Paşcu Florina, av.Paşcalău Diana, av. Şinca Sorina, av. Cătineanu Ionela şi av. Oltean Mircea . Cu drept de apel în 10 zile de la de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26.02.2021.
Document: Hotarâre 66/2021 26.02.2021”
Atât Turcu, cât și ceilalți inculpați din dosar au făcut, din nou, apel iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj.
Ei bine, în data de 6 decembrie, acest dosar se va finaliza, cu exonerarea TUTUROR inculpaților, datorită hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție a României privind termenele de prescripție.
În cazul lui Valer Turcu, cel care a fost cel mai aspru pedepsit, termenul de prescripție al pedepsei s-a împlinit în 2020 (!). Astfel, Curtea de Apel nu va avea altă opțiune decât să claseze dosarul și să-i exonereze pe toți cei condamnați!