fbpx
spot_img
HomeȘtiri din Câmpia TurziiCurtea de Apel Cluj își bate joc de urmașii unui militar de...

Curtea de Apel Cluj își bate joc de urmașii unui militar de la Câmpia Turzii care a murit în accident aviatic

- Advertisement -

În 2014, un elicopter IAR-330, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii care se îndrepta către poligonul de la Cincu s-a prăbuşit pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu. La bord de aflau zece militari dintre care opt au murit, iar doi au fost grav răniţi. Cei care au decedat aveau vârste cuprinse între 25 şi 46 de ani.

Printre aceștia se număra și Vasile Gădălean, cu misiuni în Irak și Afghanistan și care a murit, nevinovat, într-un accident stupid.

Astfel, soția și fiul său au acționat Ministerul Apărării în judecată, câștigând inițial 70.000 de euro despăgubiri.

Ei bine, ministerul a făcut recurs și – nu-i așa – Curtea de Apel Cluj ține cu statul, nu cu populația, astfel că a întors decizia inițială.

”Admite apelul declarat de pârâtul M.A.N. BUCUREŞTI, în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al U.M. nr. 01969 Câmpia Turzii, împotriva Sentinţei civile nr. 219/27.04.2018 a Tribunalului Cluj, Secţia Civilă, pronunţată în dosar civil nr. 7777/117/2017, pe care o schimbă în tot, astfel: Respinge în întregime acţiunea civilă formulată de reclamantul GĂDĂLEAN EDAN-AYAAN REPREZENTAT LEGAL DE HANGANU ADRIANA-IOANA, în contradictoriu cu pârâţii M.A.N. şi U.M. nr. 01969 Câmpia Turzii Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul G.E.A., prin reprezentant legal H.A.I., în contra Sentinţei civile nr. 219/27.04.2018 a Tribunalului Cluj, Secţia Civilă, pronunţată în dosar civil nr. 7777/117/2017. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.

Comentarii

- Advertisment -
- Advertisment -

Citește

Concert caritabil pentru un instrumentist militar din Câmpia Turzii, suferind de...

0
Viața maestrului, Sorin Sălăjan - dirijorul fanfarei Promenada din Câmpia Turzii nu este una ușoară. Deși este înconjurat de copii talentați și de sunete de...

Comentarii

%d bloggers like this: