spot_img
spot_img

Cristian Moldovan – primar Luduș: „Fondurile europene sunt șansa dezvoltării comunităților locale”

spot_img

La început de 2019, RefleqtMedia a avut o întâlnire cu primarul orașului Luduș – Cristian Moldovan, un om care a reușit, în 7 ani de mandat, să schimbe fața orașului pe care-l cârmuiește, dar și să îmbunătățească, în mod substanțial, bugetul local de venituri și cheltuieli al orașului.

Am vrut să aflăm de la primarul ludușean care sunt proiectele cu finanțare europeană pe care acesta le are în lucru sau pe care le-a semnat în acest mandat.

„Am semnat, anul trecut, un proiect cu finanțare europeană privind reabilitarea infrastructurii de apă și canalizare și asfaltarea mai multor străzi din cartierul Gheja. Totodată, avem în faza de contractare un proiect cu finanțare europeană privind reabilitarea termică a 6 blocuri din oraș.

La dezvoltarea acestui proiect ne-am lovit de reticența cetățenilor, care au considerat că nu dispun de fondurile necesare cofinanțării proiectului. Cu toate acestea, am reușit să includem 6 imobile pe care le vom reabilita termic și, sperăm ca, prin exemplul vecinilor lor, să-i determinăm și pe ceilalți cetățeni ai orașului nostru să participe activ la reabilitarea termică a blocurilor lor.”, a spus Cristian Moldovan.

Cât privește alte cereri de finanțare depuse către ADR Centru, primarul ludușean ne-a spus:

spot_imgspot_img
spot_img

Ultimele știri

3 copii au fost raniti in accidentul de aseara, de la Turda

La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei...

Haita de 7 maidanezi, pe strazile Turzii

Oare Turda nu mai are serviciu de ecarisaj? O haita...

Cand umanitatea depaseste orgoliile! U Cluj strange fonduri pentru bebelusul unui fost CFR-ist

”U” este alături de Tiago Miclăuș! 🙏🏼 🏁 FC Universitatea...

Ce de gasca sunt parlamentarii puterii cu mafia gunoaielor

Ce s-a întâmplat astăzi în comisia de mediu este...
spot_img

Newsletter

spot_img

Descoperă!

Știrea cititorului: Se pregătește o ȚEAPĂ la restaurantul REMO din Turda

Pe adresa redacției noastre am primit o informare de...

1 decembrie cu restrictii de circulatie, la Turda

În vederea organizării Ceremonialului militar-religios pentru sărbătorirea Zilei Naționale...

Careul de ași pe care ALDE îl propune #PentruCâmpiaTurzii

Avram Gal și ALDE mută grav pe tabla de...

A fost dezvaluita locatia pentru Summitul Valorilor Crestine 2020

Christian Values Summit 2019, organizat la Cluj Napoca de...

Iata cum evolueaza lucrarile Companiei de Apa Aries, la Tritenii de Jos

🚧Lucrări POIM - comuna Tritenii de Jos - Avansează...
spot_img
spot_imgspot_img

Accident cu fuga de la fata locului, langa Turda

Soferul unui VW Passat a cauzat un accident rutier, dupa care ar fi fugit de la fata locului.  Incidentul s-ar fi petrecut in apropiere de...

Talharie in Gara din Campia Turzii

La data de 4 noiembrie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Câmpia Turzii au identificat un tânăr de 19 ani, din municipiul Câmpia...

ÎNFIORĂTOR! Angajată a Primăriei Luna a murit – subit, la o petrecere – aseară

https://www.facebook.com/portalcj/videos/499127724308818/?v=499127724308818 Ieri seară, la Grand Hotel Napoca din Cluj a avut loc un micro-revelion al Primăriilor din județ. Din câte se pare, o angajată a Primăriei...
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner
%d bloggers like this: