fbpx
spot_img

Cristian Matei îl invită pe CEO-ul Terapia, la Turda! Să fie începutul unei noi investiții?

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Date:

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Share post:

După ce Dragoș Damian, CEO-ul Terapia, i-a adus niște super-cuvinte de laudă primarului turdean, Cristian Matei, acesta din urmă i-a răspuns într-un mod pe măsură lui Damian.

Edilul turdean a postat un comentariu chiar la editorialul scris de Damian, prin care-l invită pe acesta la Turda.

Vă mulțumesc cu sinceritate pentru considerație, domnule Dragoș Damian.

Chiar dacă încă nu ne cunoaștem, aprecierile venind din partea dumneavoastră mă determină să mă simt mai mult decât onorat! Pas cu pas, devine o certitudine pentru toată lumea că eforturile administrației publice locale de la Turda în direcția atragerii de noi investitori (în toate domeniile, dar mai ales în domenii de vârf, strategice), precum și preocupările constante pentru crearea de noi locuri de muncă, mai bine plătite, pentru tinerii absolvenți de licee și universități, turdeni, nu sunt de prisos și, drept dovadă, nu rămân fără ecou.
 
În privința tematicii în discuție, totul a început acum aproape un an când m-am întâlnit prima dată cu conducerea companiei STADA și am purtat discuții, argumentate spun eu, despre posibilitatea amplasării unei fabrici de medicamente la Turda. Rezumând, pot afirma că a fost un schimb de păreri, de vederi, de viziune și determinare. Tot atunci am aflat ca Turda este doar una din cele nouă locații luate în considerare pentru construcția noii fabrici. Și iată că argumentele noastre de atunci, viziunea, interesul și deschiderea arătată de noi spre dezvoltarea municipiului Turda și implicit a zonei de centru Ardeal, au făcut ca varianta propusă de noi să devină câștigătoare. Ați surprins foarte bine aceste lucruri, dar și argumentația expusă de dumneavoastră în favoarea construirii unui astfel de edificiu în România (după atâta timp) este remarcabilă. Un mare atu pentru țară, pentru județul Cluj, pentru Turda.
 
În sensul celor prezentate, sper din tot sufletul ca în scurt timp să pot anunța o nouă investiție impresionantă la Turda, care s-ar putea dezvolta pe o suprafață de 12 ha.
 
Așa cum bine ați punctat în postare (conform și cu dictonul “nimeni și nimic nu este perfect in lumea asta”), există încă multe probleme cu care ne confruntăm noi, românii, chiar și în ceea ce privește producția de medicamente la nivelul țării noastre.
 
Aprecierile și apelul pe care l-ați lansat nu vor rămâne izolate, nereflectate. Doresc să ne vedem, să ne cunoaștem. Am certitudinea și convingerea că măcar o parte din problemele ridicate pot fi soluționate la masa rotundă prin argumente, susținere și viziune. Am această experiență până acum și de aceea sunt dispus să cooperăm, să punem cap la cap ceea ce știm face cel mai bine fiecare și, cu siguranță, împreună vom reuși să așternem lucrurile pe făgașul lor. Sunt încântat să văd oameni implicați, sunt încântat sa văd cum întâmplarea și hazardul ne-au pus față în față, ambii dornici de a face ca lucrurile să se întâmple. Cel puțin pentru mine este unul dintre principiile de bază după care îmi conduc activitatea. Cred ca sunteți în asentimentul meu, dacă ținem cont de realizările profesionale ale fiecăruia dintre noi.
Vă astept cu drag la Turda!”, a fost răspunsul lui Cristian Matei.
spot_img
spot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social
spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img
spot_img

Related articles

Accident pe dealul Feleacului

Un logan a ajuns cu roatele în sus, după o manevră eronată, pe dealul Feleacului. „A fost vorba despre...

Zona Protejată Cheile Turzii este reglementată urbanistic de către Consiliul Județean Cluj

Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajare a Teritoriului (CTATU) Cluj, constituită în cadrul Consiliului Județean și condusă de...

Campania „Comune Curate” vine la Săndulești

În perioada 29 - 30 martie, ECOTIC Transilvania va colecta Deșeuri Electrice, Electronice și Electrocasnice, de pe raza...

ABUZ al Poliției Locale Turda – l-au amendat deși a vrut să-și repare greșeala – video

Polițiștii locali din Turda s-au transformat din oameni ai legii, în perceptori de amenzi date cvasi-abuziv. Un turdean s-a...
%d bloggers like this: