Primarul Municipiului Turda, Cristian Matei, și-a exercitat dreptul constituțional de a-și alege reprezentanții în Parlamentul României.
Acesta s-a prezentat la secția de votare, însoțit de eleganta sa soție, Dorina, dar și de membri ai Partidului Național Liberal.
„De Ziua Națională a României, am votat cu încredere pentru echipa care asigură continuitatea și un viitor european! 🗳
România trebuie să rămână pe calea europeană, pe drumul valorilor democratice și al stabilității. Doar împreună, prin seriozitate și viziune, putem construi o țară puternică, demnă și modernă.
Vă încurajez pe toți să mergeți la vot și să susțineți echipa care a demonstrat că se poate construi un viitor mai bun pentru fiecare dintre noi!
La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor! 🇷🇴
Împreună, pentru o Românie puternică în Europa.🇷🇴”, a declarat Matei, după ieșirea de la urne.