Peste 100.000 de oameni simpli, dar și sute de companii au salvat de-a lungul timpului viețile unor copii fără speranță. Fie că au donat 1 euro printr-un SMS sau 185.000 de euro prin sponsorizări ori prin redirecționarea impozitului pe profit, donațiile au făcut minuni!
Eduard avea numai 3 ani când a fost diagnosticat cu neuroblastom. Medicii i-au descoperit o tumoră de 15 cm pe unul dintre rinichi. După câteva ședințe de chimioterapie, dimensiunile tumorii s-au redus, dar nici doctorii de la Târgu Mureș, unde locuiește familia micuțului, nici cei din Cluj nu și-au asumat riscurile unei operații. O clinică din Franța și-a exprimat disponibilitatea de a-l primi și trata pe Eduard, însă costurile erau uriașe: 350.000 euro.
,,Când am aflat că viața copilului nostru depinde de o sumă atât de mare de bani, ne-am simțit total neputincioși și ne-a cuprins un sentiment profund de frustrare. De unde să strângem atâția bani? Era peste puterile noastre. Însă a trebuit să ne mobilizam repede, pentru că nu era timp de pierdut. Am cerut ajutorul domnului Vlad Plăcintă, ale cărui acte de caritate le cunoșteam din mediul online, iar Asociației Salvează o Inimă a fost lângă familia noastră în cele mai grele momente. Fără ajutorul oamenilor simpli și fără donații din partea unor companii impresionate de chinul prin care trecea copilul nostru, Eduard nu ar fi fost astăzi lângă noi. A fost o perioadă foarte dificilă! Un an și 7 luni în care a trecut prin tratamente dure, urmate de reacțiile lor adverse, operații. Un an și 7 luni în care spitalul i-a fost casă și echipa medicală scut de siguranță, dar împreună am învins. E minunat sentimentul pe care îl ai atunci când știi că poți contribui la salvarea unei vieți. Când știi că poți să redai speranța unor oameni care nu mai vedeau nicio cale de scăpare. După experiența avută, ne-am implicat și noi mai mult în sprijinirea cazurilor Asociației Salvează o Inimă prin ajutor financiar și moral,” ne-a mărturisit Raluca Oprea, mama lui Eduard.
Datorită DONAȚIILOR CARE REDAU VIAȚĂ, anul acesta Eduard va petrece Crăciunul acasă alături de părinți și de surioara lui care urmează să se nască în aproximativ două săptămâni.
Tu ce alegi să faci cu impozitul pe profit/venit? Îl lași statului sau salvezi viața unui copil?
Nicoleta este o adolescentă plină de energie, pasionată de patinaj, dar mai presus de orice tânăra este preocupată de binele celor din jurul său. La cei 15 ani ai săi a decis că vrea să devină medic oncolog. Anul acesta a intrat la liceul sanitar din Botoșani și drumul său abia acum începe. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără DONAȚIILE CARE REDAU VIAȚĂ. În urmă cu patru ani, Nicoleta primea un diagnostic crunt: cancer la vezica urinară, iar planurile vieții păreau să se oprească aici.
,,Am simțit că mă înghite pământul! Eram într-o situație fără ieșire. Cu ajutorul Asociației Salvează o Inimă am ajuns însă la tratament în Turcia, deși noi nu aveam încă banii necesari procedurilor de urgență de care avea nevoie Nicoleta. Vlad Plăcintă a garantat practic pentru copilul meu, s-a angajat în fața conducerii spitalului că va strânge printr-o campanie umanitară cei 123.000 de euro necesari pentru începerea tratamentului astfel încât fetița mea de numai 11 ani, la vremea aceea, să aibă o șansă la viață. Dacă oamenii nu donau, Nicoleta nu ar mai fi fost astăzi lângă mine. Donația, oricât de mică ar fi, pentru cel în cauză înseamnă enorm. Puțin cu puțin se face mult. Donația înseamnă viață,” ne-a povestit Paula Borhan, mama Nicoletei.
Până la finalul tratamentului costurile s-au triplat, dar terapia salvatoare a continuat datorită oamenilor simpli și a companiilor care au ales să facă donații lunare către Asociația Salvează o Inimă ori să redirecționeze impozitul pe profit/venit în scop umanitar.
,,Totul este transparent. Fiecare donator se vede pe site, vede cât a donat și unde au ajuns banii lui. Vreau să vă spun că în cazul Nicoletei, chiar și rudele, colegii de școală, prietenii apropiați ori simple cunoștințe care au vrut să ajute nu ne-au dat nouă banii în mână, ci au donat tot prin intermediul asociației.
În plus, în situații limită, ca aceasta prin care noi am trecut, sunt momente când nu poți gestiona și problemele emoționale și pe cele administrative și să te mai ocupi personal și de o strângere de fonduri – lăsând la o parte că nu știi cum să faci asta, la cine să apelezi, cum să procedezi. Noi am avut parte de sprijinul asociației de la început până în prezent. Asociația a demarat campania, a strâns banii, a făcut plățile. Iar când vorbesc de transparență nu mă refer doar la credibilitatea celor de la Salvează o Inimă, ci și la noi ca familie.
Noi, la rândul nostru, am fost transparenți, adică am postat regulat informații despre starea de sănătate a copilului nostru, ce tratamente a făcut, cât a costat fiecare. În zilele mai liniștite pentru Nicoleta urcam pe site ori pe rețelele de socializare poze, uneori și filmulețe în care povesteam despre ceea ce ni se întâmplă. Uneori este greu să-ți expui suferința în fața oamenilor, dar pentru că aceștia ți-au dat o sumă de bani, cât de mică, noi am simțit ca pe o datorie să le arătăm cum i-am cheltuit,” ne-a povestit Paula Borhan, mama Nicoletei.












