La data de 1 martie 2019, ]n jurul orei 20.00, poliţiştii rutieri din Aiud, în timp ce acţionau pe strada Vasile Lucaci din Ciumbrud, l-au depistat pe un bărbat de 34 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.












