spot_img
spot_imgspot_img

Cod galben de inundatie pe raul Aries

- Advertisement -

⚠️Coduri portocalii meteo și hidro de precipitații abundente în estul și sud-estul țării, valabile în următoarele 24 ore

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis, în acestă dimineață, avertizări de 🟨Cod Galben și 🟧Cod Portocaliu pentru estul și sud-estul țării.

Avertizarea meteorologică de 🟨COD GALBEN este valabilă în intervalul 6 august, ora 10.00 – 7 august, ora 06.00. Potrivit acesteia, în județele în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și local la munte vor fi ‼️perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse 💨vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de 💦apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Avertizarea meteorologică de 🟧COD PORTOCALIU este valabilă în intervalul 6 august, ora 15.00 – 7 august, ora 03.00. Potrivit acesteia în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei vor fi ‼️perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi 💨intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h), pe arii restrânse ⛈️vijelii puternice, averse torențiale, ⚡descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare 💧cantitățile de apă vor fi de 35…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp.

În urma avertizării meteo, hidrologii INHGA au actualizat Avertizarea Hidrologică astfel:


🟨COD GALBEN pentru intervalul 06.08.2023 ora 12:00 – 07.08.2023 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş, Tur, Someşul Mare, Someşul Mic, Someş, Crasna, Crişul Repede, Mureş, Niraj, Arieş, Târnava Mică, Târnava Mare, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Olt, Olteţ, Argeş, Dâmboviţa, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Bârlad, Siret, Jijia, Prut și râurile din Dobrogea.


🟧COD PORTOCALIU pentru intervalul 06.08.2023, ora 15:00 – 07.08.2023, ora 09:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Jijia – bazin superior şi afluenti bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad (judeţele: Neamţ, Vaslui şi Iaşi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi), râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).


‼️Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de 💦scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de 🌊inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 06.08.2023 ora 18:00 – 07.08.2023 ora 06:00 pe unele râuri din judeţele: ❗Iaşi, ❗Vaslui, ❗Constanţa şi ❗Tulcea.


De asemenea, meteorologii ANM au emis și o avertizare 🟨Cod Galben pentru ☀️caniculă și discomfort termic. Potrivit acesteia, pe parcursul zilei de duminică (6 august), în cea mai mare parte a Moldovei și a Dobrogei, precum și în estul Munteniei, local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor ‼️pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 36 de grade.

#mediu #ministerulmediului #MMAP #ANM #INHGA

spot_img

Related Articles

Stay Connected

6,500FansLike
680FollowersFollow
3,500FollowersFollow
680FollowersFollow
360SubscribersSubscribe

Latest Articles