În ciuda tuturor investițiilor, achizițiilor, angajărilor și lucrărilor de reparații și îmbunătățiri, realizate în 2021, cifrele contabile ale Spitalului „Dr. Cornel IGNA” sunt extraordinare.
Conform celor mai recente informații obținute de RefleqtMedia în 2021, unitatea medicală din Câmpia Turzii încheie anul fiscal-contabil cu un excedent bugetar de 500.000 de lei (5 miliarde de lei vechi).
Dar asta nu este totul. Din informațiile noastre, nici măcar o factură nu este restantă la Spitalul „Dr. Cornel Igna”, salariile sunt plătite la zi și totul pare a fi impecabil din punct de vedere financiar.
Vestea privind excedentul bugetar este excelentă, întrucât anul viitor conducerea spitalului plănuiește două investiții majore.
Este vorba despre achiziționarea unui mamograf, dar și a unui aparat RMN.
Dacă și aceste achiziții vor fi realizate de spital, atunci întreg screeningul feminin va putea fi realizat la Câmpia Turzii, dar și investigațiile în imagistică vor fi mult superioare atât față de ceea ce este acum la spital, cât și față de ceea ce oferă unitatea spitalicească de la Turda.
Vă reamintim că, în 2021, la Spitalul „Dr Cornel Igna” au fost achiziționate următoarele dispozitive medicale:
- Computer Tomograf (achiziționat în 2020, dar inaugurat în 2021);
- Laparoscop modern, cu filmare ultra HD;
- Ecograf ultraperformant, la secția de Ginecologie;
- Incubator deschis, cu capacitatea de identificare a malformațiilor congenitale;
Comentarii