fbpx
spot_img

CHIAR ACUM: Dacian Cioloș a semnat adeziunea la PLUS

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Date:

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Share post:

După ce a renunțat la înregistrarea Mișcării România Împreună, alăturându-se, ideatic vorbind, Partidului Libertate Unitate Solidaritate, Dacian Cioloș a ales să-și semneze și adeziunea, în mod oficial, la Partid.

„Din informațiile pe care le dețin, adeziunea pe care o semnez astăzi este a 11.233-a adeziune a partidului”, a spus Cioloș, înainte de a semna documentul.

Astfel, PLUS devine partidul cu cea mai fulminantă creștere, adunând peste 11.200 de membri în doar 3 zile de la lansarea oficială.

Este de așteptat ca PLUS să moștenească scorul electoral al MRÎ-ului, care este creditat cu peste 11% în toate sondajele realizate în ultima vreme.

Desigur, potențial de creștere există, iar faptul că PLUS este PRIMUL PARTID NOU-ÎNFIINȚAT care nu este unul „de lider”, adică nu se construiește în jurul unui om, ci în jurul unei idei, spre deosebire de Pro România, Dreapta Liberală și altele, conferă un plus de credibilitate și apreciere „noilor portocalii”.

La Câmpia Turzii și Turda există deja membri înscriși în PLUS, cele două organizații urmând a convoca ședințe și conferințe de presă de lansare în lunile care urmează.

spot_img
spot_img
spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img
spot_img

Related articles

Se ia curentul la Mihai Viteazu

Timp de mai multe ore, diverse străzi ale comunei Mihai Viteazu vor rămâne fără energie electrică. Întreruperea este programată...

Politistii se spala pe maini in cazul copilului spanzurat, la Alba

Dupa ce toata presa a vuit in legatura cu letargia de care au dat dovada politistii din Alba,...

Ce învață copiii europeni, la orele de educație sexuală?

Educația sexuală stârnește controverse puternice în societatea românească, fiind o temă tot mai aprinsă de dezbatere, scrie G4Media.ro. Opiniile...

Accident MORTAL, provocat de un șofer beat, la Mureș

Alcoolul, viteza și inconștiența la volan au cauzat un accident rutier mortal, în județul Mureș. „Pompierii Detașamentului Târgu Mureș...
%d bloggers like this: