„N-ai fost niciodată bun, ai fost doar supra-apreciat”…
Presa românească de sport (și nu numai) a făcut un adevărat fetiș sau o obsesie ciudată pentru Ianis Hagi, mijlocaș ofensiv, în vârstă de 26 de ani, care de aproape două luni nu are echipă, dar care este promovat de presă în toate modurile posibile și imposibile.
De două săptămâni, practic, alte titluri „sponsorizate” nu vedem în presa românească, decât „Telenovela Hagi s-a încheiat” „Hagi și-a găsit echipă” „Hagi negociază” „Salariul lui Hagi” … iar eu zic astfel: dacă Ianis Hagi era un fotbalist atât de bun pe cât este de promovat NU AVEA NEVOIE de atât de multă promovare, NU AVEA NEVOIE să intervină nimeni pentru el și NU AVEA NEVOIE să fie promovat chiar și de „Il Luce”.
Apropo de „Il Luce”… m-a distrat copios faptul că pe Mircea Lucescu l-au ajuns anii bătrâneții într-atât de tare, încâ se bagă pentru a ajuta diverși „fii ai unora de-ai noștri” să-și găsească echipe.
„Ianis ar trebui să facă un efort, să joace măcar 3-4 luni în alte condiții, la Rapid, pentru a nu pierde continuitatea”, spunea Mircea Lucescu, într-o declarație de presă, despre posibilitatea ca Hagi să se transfere la rapid. Doamne, câtă candoare în discursul selecționerului, despre fiul lui Hagi…
Astfel de pretenții de fițos, precum cele pe care le are Ianis, ar putea să le aibă dacă ar fi un titular incontestabil la ceva echipă din Top 5 Europa (Anglia, Italia, Spania, Germania, Franța), nu când ești liber de contract, după ce Glasgow Rangers a încercat să scape de tine vreme de 5 ani, împrumutându-te ba la Genk, ba la Alaves, ba ținându-te pe bancă. Mă uit acum pe transfermarkt.com și văd următoarea comparație.
Ianis Hagi – 26 de ani, mijlocaș ofensiv fără echipă, valoare de piață – 1.5 milioane de euro
Siyabonga Ngezana – 28 de ani, fundaș central, FCSB, valoare de piață – 3.5 milioane de euro
Asta e ceea ce presa românească ignoră, DE ATÂȚIA ANI, promovând inutlități fotbalistice precum Ianis Hagi, Denis Alibec, Constantin Budescu, Daminuță, Mitea, Alin Stoica și alte petarde…
Așa am ajuns să avem un fotbal mediocru, o națională mediocră, un sport mediocru, în general … dar „sportivi” cu pretenții de granzi, cu siliconate care stau în limbă după ei, cu freze șmechere și cu mașini bengoase, pe care nu le merită!
De-asta performanțe precum cele ale Potaissei Turda, care joacă DIRECT în grupele europene, cu GRANZII HANDBALULUI sunt trecute la „diverse” în gsp.ro, de-asta performanțe precum cele ale Bucharest Wolves, care joacă pentru al treilea sezon în Rugby Europe Super Cup, cu echipe din Spania, Portugalia sau Belgia – calificate la Mondiale, sunt trecute la „diverse”.
Presa românească „de sport” este defapt presa românească de fițe și cancan, iar sportul e trecut în plan secund de niște jurnaliști pierduți și defecți, care nu fac diferență între sport și divertisment sportiv!
Fotbalul este un sport DE ECHIPĂ în care primează GOLURILE, nu fițele și aparițiile în presă.
Fotografia este un pamflet, dar realitatea este gravă!