O informație bulversantă a fost publicată, în urmă cu câteva zile, în presă – PSD intenționează să facă un schimb de ministere cu PNL, pentru a scăpa de Vasile Dîncu.
„O mutare interesantă ar putea avea loc în Guvernul condus de Nicolae Ciucă. Surse politice susțin că la vârful Partidului Social Democrat (PSD) sunt în această perioadă discuții privind o mutare a Ministerului Apărării de la PSD la PNL și preluarea de către social-democrați a Ministerului Energiei, portofoliu deținut în prezent de liberalul Virgil Popescu. Titularul de la Energie va fi numit, vineri, la Consiliul Național al PNL, în poziția de prim-vicepreședinte al partidului. Social-democrații susțin că actualul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, „este prea independent”, acesta fiind și motivul pentru care și-ar dori schimbarea portofoliului. De altfel, sursele citate susțin că fostul premier al României, Mihai Tudose, și-ar dori postul de ministru al Energiei. De cealaltă parte, prin această mutare, Ministerul Apărării ar putea fi condus de un liberal apropiat de Nicolae Ciucă.”scrie TOMIS NEWS
Vasile Dîncu este unul dintre vei mai influenți politicieni clujeni, despre care se spune că ar trage ițele și la clubul de fotbal, CFR Cluj.
Cu siguranță, dacă Dîncu va fi tras pe linie moartă, acesta va pierde și statutul de potențial candidat la președinție, în 2024.
Comentarii