spot_img
spot_img

Blocul Alimentar și Biroul Administrativ al Spitalului „Dr. Cornel Igna” au fost modernizate

spot_img

Modernizarea și dotarea spitalului municipal continuă, iar astăzi avem plăcerea de a vă prezenta reabilitările realizate la Blocul Alimentar și Biroul Administrativ.

Administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii sprijină echipa managerială a spitalului în eforturile de creștere a calității serviciilor furnizate, iar printre măsurile necesare pentru realizarea acestui obiectiv se numără investiția în elementele de infrastructură, precum și îmbunătățirea condițiilor igienico-sanitare în cadrul unității.

În această direcție, au fost executate o serie de lucrări de reabilitare în cadrul Blocului Alimentar, prioritară fiind realizarea unei noi rețele interioare de canalizare, care deservește Bucătăria. Pentru respectarea normelor în vigoare, noua canalizare a fost echipată cu un decantor de grăsimi cu rol de pre-epurare a apelor reziduale, ce îndepărtează în condiții igienice reziduurile organice.

Lucrările din cadrul Blocului Alimentar au cuprins și înlocuirea pavimentului vechi cu plăci ceramice antiderapante și igienizarea întregului spațiu.

Totodată, în unele locuri unde era foarte distrusă, stocatura a fost înlocuită, în special deasupra policlinicii și compartimentului de nou-născuți.

Au fost înlocuite țiglele și a fost igienizat podul, astfel încât păsările să nu mai poată intra, evitându-se și depunerea de dejecții animale în pod.

De asemenea, pentru asigurarea unor condiții optime de desfășurare a activității, a fost amenajat un nou spațiu de birouri, dotat cu grup sanitar propriu, destinat personalului administrativ și asistentului medical dietetician.

Seria investițiilor în Spitalul Municipal nu se oprește aici, astfel încât ne vom focaliza resursele pentru ducerea la îndeplinire a scopului nostru, acela de a satisface așteptările populației privind calitatea serviciilor medicale.

O societate sănătoasă este o societate puternică, una capabilă să evolueze și să se dezvolte în mod armonios, iar acesta este un deziderat pe care-l am în vedere, împreună cu întreaga echipă din Primărie și din Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna”.

spot_imgspot_img
spot_img

Ultimele știri

3 copii au fost raniti in accidentul de aseara, de la Turda

La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei...

Haita de 7 maidanezi, pe strazile Turzii

Oare Turda nu mai are serviciu de ecarisaj? O haita...

Cand umanitatea depaseste orgoliile! U Cluj strange fonduri pentru bebelusul unui fost CFR-ist

”U” este alături de Tiago Miclăuș! 🙏🏼 🏁 FC Universitatea...

Ce de gasca sunt parlamentarii puterii cu mafia gunoaielor

Ce s-a întâmplat astăzi în comisia de mediu este...
spot_img

Newsletter

spot_img

Descoperă!

Alin Salajean, cu sufletul vraiste, dupa cea mai mare victorie a sa

Alin Salajean, omul care ne tine zile si nopti...

Nu mai sta acasă, pe tabletă, telefon sau XBox … PATINEAZĂ!

Patinajul este cel mai bun sport posibil, pe care-l...

Daea și Brănescu – CĂLĂII AGRICULTURII ȘI ZOOTEHNIEI ROMÂNEȘTI

În ultimele trei zile am citit o serie de...
spot_img
spot_imgspot_img

USR PLUS – singurul partid parlamentar care GÂNDEȘTE

În timp ce Guvernul a cauzat desfacerea a peste 700.000 de contracte part-time de muncă, prin supraimpozitarea muncii parțiale, USRPLUS chiar gândește. Mai mulți deputați...

Elevii aiudeni FURIOSI din cauza unei decizii a Inspectoratului Judetean

In aceste zile, elevii din Aiud au primit o veste enervanta. ISJ intentioneaza sa desfiinteze un profil al Colegiului National Titu Maiorescu. '' Consiliul Școlar al...

Gabriel Nasra face lobby pentru drumurile din Țara Moților

Prin intermediul unei întrebări adresate ministrului Transporturilor, Lucian Șova, deputatul PSD Cluj - Gabriel Horia Nasra - a evidențiat problemele legate de lipsa...
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner
%d bloggers like this: