În presa clujeană a apărut o informație despre un bărbat în vârstă de 72 de ani care terorizează femeile din Cluj Napoca, recitându-le poezii cu tentă sexuală.
„Angajatele unei cafenele din Borhanci sunt nevoie de aproape două luni de zile să facă față unui bărbat care le agresează de-a dreptul, la locul de muncă, cu vorbe murdare, cu tentă sexuală. Mai mult, reprezentanți cafenelei spun că fetele sunt urmărite de bărbat și în cluburi și că, solicitată să vină în ajutor, poliția s-a arătat neputincioasă.”, scrie Cluj24.ro
Ei bine, potrivit unor surse ale RefleqtMedia bătrânul pervers ar fi nimeni altcineva decât un fost primar al comunei MOLDOVENEȘTI.
M. Simion ar fi numele bătrânului și a fost primar la Moldovenești înainte de 1989.
„Le întreaba unde stau și la cât își termină tura. Refuzat de fiecare dată, atât într-un mod condescendent, cât și franc. S-a ajuns să urmărească fetele și prin cluburi, noaptea la 2-3. As creepy as it sounds.
Discutăm de acest domn, M. S. pe numele lui, din Câmpia Turzii, student anul 2 la Medicină Veterinară (zice el, are și carnet de student însa din verificările mele, nu a auzit nimeni de el la MV), la frumoasa vârstă de 72 de ani. Onorabil, îi urăm să o și termine în timp util”, mai scrie presa clujeană.