spot_img
spot_img

Bărbat VIOLAT de doi vecini, la Valea Largă

spot_img

Polițiștii din Mureș cercetează doi bărbați din Valea Largă bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de viol.

La data de 2 noiembrie 2022, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie au fost sesizați de către un bărbat, de 29 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei fapte de viol.

Din cercetările efectuate, s-a reținut că, la aceeași dată, persoana vătămată, în timp ce se afla într-un local din Valea Largă, ar fi fost invitată de doi bărbați, de 25 și 49 de ani, din aceeași localitate, la locuința unuia dintre aceștia.

Ulterior, victima ar fi întreținut, împotriva voinței sale, relații sexuale, cu cei doi bărbați.

În urma probatoriului administrat, față de cei în cauză, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

La data de 3 noiembrie a.c., instanța de judecată a admis fața de bărbatul de 49 de ani măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de celălalt, măsura arestului la domiciliu.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, pentru probarea întregii activități infracționale.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

spot_imgspot_img
spot_img

Ultimele știri

Special: Știați că … România a avut o colonie?

În mod colocvial, la nivel mondial au fost recunoscute...

(VIDEO) Bonnie și Clyde de Turda – Furt, camătă, șantaj, violare de domiciliu!

La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de...

Femeie de 92 de ani, plecată de acasă, dată dispărută de familie

La data de 26 noiembrie Poliția municipiului Cluj-Napoca a...

Bacteriile de lepră ar putea contribui la regenerarea ficatului

Oamenii de știință au făcut o descoperire uluitoare, o...
spot_img

Newsletter

spot_img

Descoperă!

spot_img
spot_imgspot_img

Ceanu Mare – CEA MAI MARE RATĂ DE INCIDENȚĂ DIN JUDEȚUL CLUJ!

Cazurile de COVID-19 din comuna Ceanu Mare par să nu se mai oprească, astfel că nu trece nici o zi fără ca rata de...

Vasile Tot a fost DEMIS ABUZIV DIN PPU-SL! Instanța a decis!

Curtea de Apel Cluj a respins astăzi apelul intentat de PPU-SL Cluj împotriva deciziei Tribunalului Cluj, în cazul dosarului: 1857/117/2019. În acel dosar, fostul consilier...

Viața este atât de prețioasă încât drogurile nu merită încercate!

Ieri, la Palatul Cultural „Ionel Floașiu” a avut loc cel mai interesant și deschis eveniment dedicat prevenirii consumului de droguri, intitulat „Spune DA pentru...
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner
%d bloggers like this: