spot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Baghera, chemat de judecători să le arate cum să-l elibereze

Caz special la Judecătoria Turda, acolo unde Sorin Sergiu SCROB, zis „Baghera”, zis „Lordul Drogurilor Zombie” este chemat în fața instanței, pentru a le arăta judecătorilor în baza cărei prevederi legale să-l poată elibera.

Practic, după nenumăratele cereri de revizuire și contestări la executate, formulate de Baghera, în tentativa sa de a scăpa de anii grei de închisoare, pe care-i are de executat, judecătorii au decis să-i dea o șansă SPECIALĂ.

„Solutia pe scurt: – Acordă termen de judecată la data de 25.10.2023, ora 10:00, pentru care se va cita contestatorul S S S , cu menţiunea expresă să indice în scris până la termenul de judecată acordat, care este temeiul de drept, respectiv cazul pe care se sprijină aceasta (dintre cele prevăzute de art. 598 Cod Proc. Penală)”, este soluția dată azi de Judecătoria Turda.

Potrivit articolul 598 Cod de Procedură Penală, Baghera are următoarele posibilități:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Rămâne de văzut ce posibilitate va indica Sorin Scrob și ce soluție va da instanța.

spot_img
spot_img
spot_img