Numiți-mă „de modă veche”, numiți-mă „demodat”, numiți-mă cum vreți, dar de fiecare dată când trec pe lângă un cimitir de război sau un cimitir al eroilor, mă cuprinde un fel de dor, cu lacrimi și tristețe, gândindu-mă la jalea din ochii mamelor acelor eroi…
Titlul acestui editorial este, de fapt, versul unei piese absolut superbe, cântată de Corala „Tronos” a Patriarhiei Române, iar acest titlu descrie, la milimetru, status quo-ul poporului român.
Astăzi este Ziua Eroilor, una dintre puținele zile din an în care ne gândim la sacrificiile acestor oameni. Nu s-au dus la război să-și facă „selfie” de pe front și cu siguranță nu s-au dus ca să „pară” mai bravi decât erau… s-au dus pe front pentru că țara o cerea… pentru că – de-a lungul anilor – țărișoara asta dintre Carpați, Dunăre și Mare, cu păduri înalte, verzi și dese, cu bogății nemăsurate, de la aur, la sare, a fost râvnită de multe, multe neamuri, iar strămoșii noștri au fost nevoiți să se bată, preț de două milenii, NU PENTRU A CUCERI, ci pentru A NU FI ÎNROBIȚI!
Iar mulți dintre ei nu s-au mai întors.
Alții s-au întors cu răni adânci în trup, minte și suflet. Au revenit acasă și păreau vii, dar erau morți – deja – de pe front.
Străbunicul meu a văzut IADUL la Odessa și, după decizia din 23 august 1944, a fost nevoit să se retragă, pas cu pas, pentru că „aliații” sovietici voiau să-i pună pielea în băț. A ajuns acasă, într-o noapte târzie, alături de un camarad din Lunca Mureșului – Alba, a mai trăit 6 ani, apoi a murit de tuberculoza pe care o „primise cadou” de pe linia frontului.
Pe noi, românii, ne-au prigonit toți, inclusiv noi – românii! La început ne-au prigonit alții, că nu vorbim ca ei, că nu valsăm ca ei, că nu ne închinăm la semilună sau la reformare, apoi … ne-am prigonit noi pe noi, unii pe alții, pentru că unii aveau garda de fier, alții secera și ciocanul.
Și astăzi ne prigonim noi pe noi … pentru că nu suntem de acord unii cu alții și – de cele mai multe ori – cei cu care nu suntem de acord – sunt ăia care n-au dreptate (sper să înțelegeți ironia).
Dar… dacă ne-au prigonit atâția, dacă avem „sfinții închisorilor”, dacă ne amintim de „Experimentul Pitești” … de ce nu putem să FIM UN SINGUR NEAM, CU UN SINGUR SCOP ȘI CU O SINGURĂ STRATEGIE?
Oare de ce?
Slavă Eroilor Neamului Românesc!
