Ovidiu Adrian Bucur
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social
Salina Turda intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Cristian Matei anunță startul proiectului de extindere de peste 25 de milioane de euro
Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a anunțat că proiectul de extindere a Salinei Turda a intrat oficial în faza de implementare, odată cu desfășurarea primei întâlniri de lucru la care au participat toate părțile implicate în investiție: supervizorul, proiectantul, constructorul și echipa de implementare. Proiectul are o valoare de peste 25 de milioane de euro și vizează transformarea unuia dintre cele mai importante obiective...
💊 Deputatul Ciprian Doru Rigman sare în ajutorul farmaciștilor! 💊
Haos și incertitudine în lumea farmaciilor! Independenții sunt pe marginea prăpastiei, iar marile lanțuri farmaceutice înghit tot ce prind. În mijlocul acestei furtuni, deputatul...
🚨 POLIȚIA ROMÂNĂ IA IMIGRANȚII LA OCHI! 🚨
Ultimele 24 de ore au fost un adevărat maraton pentru polițiștii de imigrări: peste 700 de verificări în aplicația eDAC, zeci de controale în...
⚽🔥 I-a pus la punct pe toți! Alin Tișe face apel la pace după derby-ul Clujului: „Trecem de la rivalitate la unitate!”
Derby-ul Clujului s-a încheiat cu un scor de 2-2 între „U” Cluj și CFR Cluj, dar ecourile din tribune și orgoliile de pe teren...
🚨 Iresponsabilitate totală la Câmpia Turzii – TRECEREA DE PIETON NU TE FACE ANTIGLONȚ! 🚨
La redacție a sosit un semnal de alarmă de la un șofer care străbate zilnic străzile din Câmpia Turzii. Omul povestește, cu nervii la...
🐑🎶 Animale, muzică și voie bună: Soporu de Câmpie devine capitala tradițiilor clujene! 🌾🚜
În weekendul 10-11 octombrie 2025, comuna Frata găzduiește Sărbătoarea Crescătorilor de Animale, ediția a IV-a, un eveniment de amploare care transformă localitatea Soporu de...
ȘOC TOTAL! Avram Gal: „Ne dădea mica la parizer de ne zburau urechile”
De la felia de parizer subțire ca hârtia, până la burgerii cu foiță de aur și afaceri de milioane – asta e povestea lui...
Românii dau cu flit mașinilor noi! Piața auto, în cădere liberă 🚨
Lovitură pentru industria auto din România! Țara noastră a înregistrat în primele opt luni din 2025 o scădere de 9,6% la înmatriculările de mașini...
Castelul uitat de la Călărași: fortăreața Orbán, „perla” Arieșului, demolată pentru un drum
💥 Ce s-a pierdut la Călărași (Harasztos) e de domeniul incredibilului! În inima Arieșului a existat, timp de secole, un castel uriaș, înconjurat de...
Sebi Sarvadi, „gladiatorul” din Câmpia Turzii! Prima competiție de fitness și emoții cât pentru o viață
Weekendul trecut, Sibiul a fost capitala mușchilor și a ambiției, găzduind Valahia Warrior Championship, competiția unde doar cei tari de înger și de biceps...
🚨 Dan Gheorghieș – ELIBERAT! 🚨
👉 Dan Andrei Gheorghieș, tânărul care în februarie gonea cu 200 km/h într-o cursă ilegală și a provocat un accident mortal, este din nou...
🕯️ Cimitirul Ascuns dintre Câmpia Turzii și Luna – povești cu dueluri, nobili și ziduri de fortăreață 🕯️
O carte publicată la Budapesta în anul 1878 vorbește despre „cimitirul ascuns” dintre Câmpia Turzii și Luna. Acolo erau îngropați cei morți în dueluri.Între...
🔥 Trei pădurari de la Iara, CONDAMNAȚI! Zeci de avize SUMAL desființate, interdicții pe 3 ani și confiscări masive 💰🌲
Vineri, 26 septembrie 2025, Judecătoria Turda a detonat dosarul „Iara”: trei pădurari au fost condamnați penal, după ce au recunoscut faptele în fața procurorilor....

