Aurelian Pavelescu acuză – „protestatarii veniți pe jos de la Cluj…”

spot_imgspot_img

Prin intermediul unui articol publicat pe site-ul justițiarul.ro, fostul președinte al Partidului Național Țărănescu Creștin Democrat, Aurelian Pavelescu contestă informația potrivit căreia șase protestatari ai mișcării #rezist ar fi venit de la Cluj Napoca pe jos.

„FAKE NEWS: „Protestatarii de la Cluj care au mers 450 km pe jos” este titlul articolului în care Pavelescu vorbește despre o mișcare de manipulare a maselor, în care au fost implicați clujenii care au mers pe jos de la Cluj, la București.

„Iata de ce povestea cu Clujul este o minciuna de cea mai joasa speta! In timpul stagiului militar, tanar fiind, dar si antrenat sportiv, am efectuat cateva marsuri, cel mai lung 70 km, altul 45 km, altele mai scurte – 20 km. Putini dintre noi au reusit sa le finalizeze, nici macar cei care erau sportivi de performanta – studentii de la Institutul de Sport! Efortul fizic este insuportabil. La 20 – 30 km apar ranile in talpi pentru cei mai multi, iar la 40 – 50 km organismul celor mai sanatosi cedeaza, chiar fiind vorba de tineri la 19 ani. Perioada de recuperare este de zile. DAR 450 KM?

I-am vazut pe „protestatarii” de la Cluj bine merci. Condusi de un domn cam burtos, la vreo 60 – 65 de ani, cu altii cativa – printre care si femei pe la 40 de ani –, foarte in forma, pregatiti sa mai stea inca 7 – 10 ore in ninsoare prin Bucuresti. Aveau incaltarile curate si uscate, desi era ploaie cam peste tot! Au inceput cu poze la fantana de la Universitate! Evident, urmariti de televiziuni, care cer chiar ele iesirea la proteste! Informatii, desigur, false: FAKE NEWS!”, spune Pavelescu.

Ceea ce refuză să ia în calcul fostul președinte de partid este faptul că protestatarii clujeni n-au făcut cei 450 de km pe jos, fără oprire, ci au făcut 45 de kilometri în fiecare zi.

Pentru a parcurge 45 de kilometri, la o viteză de mers normal, ai nevoie de aproximativ 6 ore. Ei bine, din totalul de 24 de ore ale zilei, ce-i oprea pe protestatari să se relaxeze, să bea un ceai, să facă un duș și să se odihnească, pentru a putea parcurge restul drumului pe jos?

spot_img
%d