După prima zăpadă consistentă din zona de deal-câmpie a județelor Cluj și Mureș, urmează un ger cumplit, potrivit celor mai recente date venite de la Administrația Națională de Meteorologie.
Următoarele două nopți ne vor aduce temperaturi de până la -13 grade celsius, oarecum normale pentru luna „Gerar”.
Astăzi, mercurul din termometre va oscila între -2 și 3 grade celsius, cu posibilitate de ninsoare, chiar și în zonele joase.
Marți, cerul va fi predominant noros, cu temperaturi cuprinse între -11 și 1 grad Celsius.
Miercuri, temperaturile nu mai trec de 0 grade, acestea oscilând între -13 și -2 grade Celsius.
Joi, vremea dă semne de revenire, cu cer predominant noros și temperaturi cuprinse între -7 și -3 grade Celsius.
Zilele de week-end vor fi ceva mai călduroase, maxima termică putând ajunge în jurul valorii de 2 grade Celsius.
Înfofoliți-vă bine, că va fi frig tare!