IZVORUL TĂMĂDUIRII
În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii ne arată rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii, iubită ca un izvor binefăcător revărsat peste oameni, Maica revărsându-se peste oameni, prin mijlocirea apei.
Era pe la anul 450, în Constantinopol. Un prinţ se plimba seara, în pădurea de lângă palatul său şi întâlneşte un orb însetat care voia să iasă din pădure, dar era cu totul slăbit din cauza setei.
Nu era nici o fântână în apropiere şi orbul, ars de mare sete, îl roagă pe prinţ să-l ajute. Prinţul, pe nume Leon, caută apă, dar caută în zadar. Nu reuşeşte să găsească nici un izvor în pădure, şi ar fi vrut să-l ajute pe orb. Şi cum era el în această frământare, aude un glas dulce care-i spune aşa: Caută, Leon, pentru că izvorul nu este departe de tine!
Uimit şi surprins, prinţul continuă să caute, dar fără nici un succes. Şi iarăşi aude glasul acela dulce care-i spune: Împărate Leon, izvorul este foarte aproape de tine, caută în dumbravă, adapă-l pe orb şi unge ochii orbului, spală ochii lui cu această apă, ca să vezi puterea lui Dumnezeu!
Prinţul mai face câţiva paşi şi găseşte, într-adevăr, izvorul cu apă. Ia apă în pumni şi potoleşte setea orbului, apoi cu aceeaşi apă îi spală ochii şi orbul se vindecă îndată. Desigur că lumea a aflat foarte repede de această minune şi toţi cei care aveau trebuinţă de vindecare au alergat la acest izvor care s-a dovedit a fi foarte bogat în minuni. Mai târziu, prinţul Leon a ajuns într-adevăr împărat al Bizanţului, aşa cum îi spusese acolo, în pădure, glasul dulce al Maicii Domnului: împărate Leon – aşa îi strigase ea, vestindu-i că va fi împărat al Bizanţului. Împăratul Leon a făcut în acel loc o biserică pentru creştini, pentru cei care veneau să se vindece la acest izvor făcător de minuni. Chiar împăratul Iustinian cel Mare care a urcat pe tronul Bizanţului după mulţi ani, s-a vindecat de o boală foarte grea, spălându-se şi bând din acea apă minunată. Iustinian a refăcut biserica de lângă acest izvor care a devenit foarte popular, tămăduind bolile trupeşti şi sufleteşti.
Deşi tradiţia creştină pomeneşte de acest izvor ca fiind cât se poate de real, semnificaţia Izvorului Tămăduirii depăşeşte sensul imediat, al vindecării trupurilor bolnave, implicând un sens profund. În zilele după Învierea Mântuitorului, când creştinii, pe lângă împărtăşirea bucuriei înfrângerii materiei de către Iisus Hristos, îşi întreţin trupurile cu mese bogate, este interpusă sărbătoarea Izvorului Tămăduirii tocmai pentru a înlătura slăbiciunea umană, lăcomia unor trupuri prea grele ca să mai fie loc şi de fiinţă.
Asimilarea Maicii Domnului ca Izvor al Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece ea este mijlocitoarea către Iisus, este cea prin care a izvorât Duhul Sfânt, fiind posibilă naşterea Mântuitorului. Ca Mamă a Mântuitorului, Fecioara Maria a îndurat toate suferinţele la care a fost supus Fiul Său, iar creştinii aflaţi în necaz caută în chip deosebit ajutor la Maica Domnului.
Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte şi la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasmă Mică.
A consemnat,
Preot Paroh,
Sebastian Zăhan
