În 12 ani de jurnalism le-am văzut pe toate. De la amenințări pentru că nu trag cu candidatul care trebuie, la acuzații că iau bani ca să-mi fac datoria. Toate sunt la ordinea zilei.
Însă atitudinea pe care o au unii coronasceptici vis-a-vis de mass-media a întrecut orice limită a bunului simț.
Așa se face că în această dimineață, după ce am publicat articolul acesta
un copil din Câmpia Turzii, care se laudă că face MMA, dar e mai uscat ca biscuitele Tuc, s-a apucat să mă înjure pe rețelele de socializare.
Voi depune, bineînțeles, o sesizare la Poliția Locală Câmpia Turzii deoarece
În conformitate cu art. 2, alin (1) din legea 61/1990 Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;
Totodată Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios administrativ și fiscal, a statuat în cadrul Deciziei nr. 4546 din data de 27 noiembrie 2016, că Facebook este spațiu public.
În speță, reclamantul, care era director al cancelariei Instituției Prefectului Mureș, a postat pe profilul personal de facebook mesajul „Arbeit macht frei – asta să înțeleagă protestatarii”, iar prin Hotărârea nr. 60 din data de 22.02.2012, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 RON, reținându-se, printre altele, că: „În ceea ce privește caracterul public al faptei, s-a apreciat ca fiind temeinice și legale reținerile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din hotărârea atacată, întrucât rețeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuță poștală electronică”.
Astfel, Înalta Curte a răspuns criticii invocate de reclamant, referitoare la lipsa caracterului public al faptei, arătând că Facebook este spațiu public deoarecce „nu poate fi primită, în condițiile în care comportamentul discriminatoriu a fost săvârșit on-line (cu acces public). Or, este indiscutabil că fapta constând în sloganul postat pe pagina rețelei de socializare îndeplinește exigența juridică privind „caracterul public” întrucât mesajul a fost postat pe o rețea de socializare care prin natura sa este destinată accesului public/oricărui utilizator, în fața unui anumit număr de persoane, și, pe de altă parte, mesajul a fost postat cu intenția parvenirii la cunoștință a utilizatorilor publici ai paginii și inclusiv a categoriei protestatarilor”.
Un alt argument pentru care Facebook este spațiu public a fost acela că utilizatorii nu dețin proprietatea spațiului efectiv de publicare, neputând estima și cu atât mai puțin controla întinderea acestui spațiu, care, astfel, capătă caracter public și accesibilitate potențială.
De „spartanus” ce este, Andrei (că așa e userul său pe facebook) și-a șters contul sau mi-a dat block după ce am scris că poate să-și ia amendă, însă știu că locuiește în Câmpia Turzii, am fotografiile lui și le voi duce la Poliție, pentru că nu pot lăsa ca orice copil care a terminat 12 clase să mă înjure ca la ușa cortului doar pentru că el nu crede în Covid-19.
Eu n-am cerut nimănui să creadă în nimic, nu sunt nici prooroc și nici predicator, sunt un om – un jurnalist – care prezintă faptele, iar fiecare este liber să creadă în ceea ce vrea, dar dacă tu crezi în ceva iar eu sunt de altă părere, folosește – nene – argumente, nu mă înjura!
