spot_img

Activitate dedicată Marii Uniri, la Căminul Cultural Tureni Comunicat de presă – Primăria Comunei Tureni

Joi, 27 noiembrie 2025, la Căminul Cultural Tureni a avut loc o activitate emoționantă dedicată celebrării Zilei Naționale a României și rememorării momentului istoric al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Evenimentul a reunit cadre didactice, elevi, părinți și membri ai comunității locale, într-un cadru festiv marcat de cântec, scenete și omagiu adus înaintașilor.

În deschiderea manifestării, domnul profesor Amatto Anechitoae a susținut un discurs cu puternică încărcătură istorică și patriotică, prezentând detaliat contextul, sacrificiile și împrejurările care au făcut posibilă împlinirea visului de veacuri al românilor: înființarea României Mari.

Programul artistic a continuat cu un moment susținut de elevii clasei a II-a, coordonați de doamna profesor Larisa Mușat, care au interpretat trei piese muzicale cu profunde rezonanțe tradiționale: „Doru’ m-o purtat” (repertoriul prof. univ. dr. Ioan Bocșa), „Cântec de cătănie” (după Ionuț Fulea) și „Românie, mândru plai!” (după interpreta Paula Hriscu).

Sub îndrumarea doamnei învățătoare Giorgiana Aron, elevii clasei a IV-a au oferit un moment artistic plin de sensibilitate, prin interpretarea „Cântecul țării” și marșul „Drum bun!”. Vocile lor au fost armonizate cu un dans dinamic, colorat de panglici roșii, galbene și albastre, simbolizând unitatea și tricolorul românesc.

Elevii claselor gimnaziale, pregătiți de doamna profesoară Liliana Rațiu, au prezentat sceneta „La mulți ani, România!”, în care au fost subliniate importanța Zilei Naționale, nevoia de a cultiva dragostea față de țară și responsabilitatea generațiilor tinere de a prețui identitatea românească. În cântecele și poeziile care au urmat, copiii și-au exprimat recunoștința față de cei care au făurit Unirea, față de eroii care au luptat pentru libertatea și independența României, precum și admirația pentru frumusețea meleagurilor noastre.

Prin întreaga activitate, elevii au transmis un mesaj puternic: dorința ca poporul român să își păstreze valorile, să prețuiască patria și să privească cu încredere spre un viitor luminos.

Primăria Comunei Tureni felicită cadrele didactice, elevii și toți participanții pentru contribuția la organizarea unui eveniment de suflet, dedicat Zilei Naționale a României.

spot_img
spot_img

Hot this week

Tragedie la Săndulești – secretarul general al comunei a decedat

Ramona Nicoară, Secretarul General al Comunei Săndulești, a decedat...

Lovitură pentru viitorul fotbalului din Câmpia Turzii! Academia care face minuni mai bifează o mutare importantă

Fotbal Club Câmpia Turzii continuă să surprindă lumea sportului...

Doru Costin VULPESCU – NEVINOVAT DEFINITIV

Bine ... noi ȘTIAM și AM SPUS că Doru...

Vulturul sur revine în România după peste 70 de ani. Primele exemplare au ajuns în Munții Făgăraș

România marchează un moment important pentru biodiversitate și conservarea...

Cristian ȘIPOȘ, senator AUR: „Statul român trebuie să acționeze imediat pentru protejarea cetățenilor”

În contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al...
spot_img

Pe aceeași temă

Tragedie la Săndulești – secretarul general al comunei a decedat

Ramona Nicoară, Secretarul General al Comunei Săndulești, a decedat...

Doru Costin VULPESCU – NEVINOVAT DEFINITIV

Bine ... noi ȘTIAM și AM SPUS că Doru...

Vulturul sur revine în România după peste 70 de ani. Primele exemplare au ajuns în Munții Făgăraș

România marchează un moment important pentru biodiversitate și conservarea...

Copiii din Alba au fost găsiți azi-dimineață!

RefleqtMedia a publicat, în această dimineață, un articol despre...

Copil de 13 ani, înecat la Berchieșu – iată ce spune Poliția

A fost un week-end tragic la Berchieșu, comuna Frata,...
spot_img

RefleqtMedia Știri

Popular Categories

spot_img
spot_img