spot_img

Acțiune a polițiștilor, la Frata

Date:

Share post:

În data de 21 ianuarie a.c., în intervalul orar 13.00 – 17.00, polițiștii Secției 4  Poliție Rurală Câmpia Turzii au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă în comuna Frata, cu scopul de a preveni accidentele rutiere cauzate de nerespectarea prevederilor legale, precum și pentru a combate orice fapte antisociale.

 

În cadrul activității au fost legitimate 61 de persoane, controlate 53 de autovehicule, fiind aplicate un număr de 16 sancțiuni contravenționale.

 

De asemenea, polițiștii au reținut 3 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului a conduce și au constatat o infracțiune de conducere sub influența alcoolului.

 

Astfel, în jurul orei 14.15, polițiștii au oprit în trafic, pe DC51, în localitatea Frata, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani.

 

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată concentrația de 0,58 mg./l. alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice.

 

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

spot_img

Subscribe

spot_img

Popular

More like this
Related

Sandorica de la Sopor “a parasit scena”

IN MEMORIAM - SANDORICA din Soporu de Campie. O...

Comunicat lansare proiect: „RENOVARE ENERGETICĂ A CLĂDIRII REZIDENȚIALE MULTIFAMILIALE DIN COMUNA VALEA LARGĂ, JUDEȚUL MUREȘ”

„Apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice...

Deszăpezire deficitară la Frata – primăria face apel la cetățeni

În această dimineață, pe fondul căderilor de ninsoare, drumul...
%d bloggers like this: