Tuesday, January 13, 2026
-9 C
Turda
-7.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

Acest website este nerecomandat înceților

Uneori consider că RefleqtMedia și conținutul său informativ ar trebui să vină la pachet cu un prospect, care să-i îndemne pe oameni să se gândească de două ori înainte de a-l deschide.

Mă distrează să văd cum se propagă comentariile pe rețelele de socializare și cum o căruță de oameni își dau cu părerea despre ceea ce este și nu este.

Bunăoară, ieri am distribuit o știre privind echipajul unei ambulanțe care a oprit în centrul Turzii să-și cumpere ceva de mâncare și, deși existau destule locuri de parcare, au decis să parcheze pe trotuar, chiar în fața covrigăriei.

Firește că, odată cu distribuirea articolului, mulți au fost „justițiarii” care au sărit în apărarea echipajului de pe ambulanță, cu mesajul: „Ce, domne, n-au voie oamenii să-și ia și ei ceva de mâncare?”

Dragi cititori, de câte ori ați observat autoturisme aparținând autorităților naționale care încalcă legea, deși nu sunt în misiune. De câte ori nu ați văzut mașini de poliție, ambulanțe și alte astfel de utilitare care intră pe interzis sau staționează pe trotuar sau abuzează, efectiv, de statutul lor, doar pentru că așa vor mușchii lor?

Cum, doamne iartă-mă, să am vreo problemă că oamenii ăia și-au luat de mâncare? Nu, stimabililor, gestul lor reprobabil a fost acela de a opri PE TROTUAR.

„Au oprit ca să nu încurce circulația” zicea cineva, hai nu zău … n-ar fi încurcat circulația dacă opreau pe unul dintre locurile de parcare disponibile, dar nu … unora chiar le place să fie stat în stat și nu mă refer doar la polițiști sau la personalul de pe ambulanță.

Am văzut chiar și autospeciale ale unor firme de pază și protecție care au oprit pe trotuar, sau pe interzis sau în alte circumstanțe doar fiindcă ”așa vrea mușchii lor.”

Ca atare, înainte să aruncați cu pietre în conținutul acestui site, încercați să și discerneți ceea ce citiți!

spot_img
spot_img

Hot this week

Avalanșă de intervenții pe pârtiile din Cluj: 46 de misiuni Salvamont în doar 11 zile

Începutul anului 2026 a venit cu zăpadă din belșug,...

📜 „La steaua care-a răsărit” – spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale 🎶

Primăria Comunei Mihai Viteazu și Școala Gimnazială „Mihai Vodă”...

⚠️ ATENȚIE! Măsuri de siguranță în perioada temperaturilor extrem de scăzute ❄️

În contextul avertizării meteorologice valabile pentru perioada 12 ianuarie,...

Acțiuni de deszăpezire și combatere a poleiului pe drumurile județene

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img