Un bărbat, în vârst de 42 de ani, a murit – aseară – la Tritenii de Jos, în timp ce-și conducea propria mașină.
„La data de 15 martie a.c. , în jurul orei 19.05, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier în comuna Tritenii de Jos, pe DJ150.
Din primele informații, conducătorul unui autoturism, respectiv un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Câmpia Turzii, care se deplasa pe DJ150, pe direcția Ceanu Mare spre Câmpia Turzii, ajuns într-un viraj la dreapta, a părăsit partea carosabilă.
La fața locului echipajele medicale de specialitate au constatat faptul că acesta nu mai prezintă semne vitale, trupul bărbatului fiind transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, transmite IPJ Cluj.
Din câte se pare, bărbatul ar fi decedat ÎN TIMP CE CONDUCEA, pe fondul unui infarct miocardic.
Sursa foto arhivă!