Având în vedere amplele lucrări de infrastructură subterană, rutieră și adiacentă pe care le execută Consiliul Județean Cluj pe raza comunei noastre, domnul vicepreședinte, Radu Rațiu, a efectuat o vizită de lucru.
Acesta a dorit să vadă „de la firul ierbii” cum evoluează lucrările pe Drumul Județean 103G, care străbate comuna noastră.
După ce, anul trecut, Primăria Tureni și Compania de Apă Arieș, au finalizat lucrările la rețelele de apă și canalizare, Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările atât la carosabil, cât și la rigole și podețe.
Rigolele sunt betonate, în dreptul acceselor în gospodării au fost montate tuburi premo din beton armat, iar capetele de pod au fost betonate.
De asemenea, carosabilul va fi complet reasfaltat, cu consolidarea stratului de fundație.
Le mulțumim domnilor Alin Tișe – președintele Consiliului Județean Cluj, respectiv Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, pentru implicarea în aceste lucrări esențiale pentru comuna noastră.
Elena Daniela MĂNĂILĂ,
Primarul Comunei Tureni