

Cătălin Oltean, taximetrist din Câmpia Turzii, s-a găsit astăzi într-o situație pe care nu spera să o aibă vreodată.
Acesta a fost oprit, în trafic, de către doi agenți de la Poliția Rutieră Turda, care au vrut să-l amendeze, pentru că – vezi-doamne – n-ar fi avut luminile aprinse.
„M-au controlat de atestat taxi de trusa de absolut orice să-mi găsească ceva. Mi-o luat și atestațu taxi și eu eram în timpu liber cupola dată jos și ceasu dat jos mașina civilă”, spune Oltean.
Ei bine… găsind și cotrobăind… polițiștii turdeni au crezut că au cu ce să-l amendeze pe Oltean, făcând referire la luminile acestuia.
Iată ce a urmat:
Când polițiștii s-au văzut „cu musca pe caschetă” au încercat să-l persuadeze pe Oltean să șteargă clipul video, cu promisiunea că-i vor da doar avertisment.
„Când o văzut ca nu mă tem și ca scot telefonu o devenit prietenii mei ca numa avertisment nu mai e amenda. Țin minte ca o zis „șterge clipu” și i-am zis mi-ați dat amendă“, spune Oltean.
Doar că Oltean Cătălin s-a hotărât să nu le facă jocul polițiștilor prefăcuți în lupi moraliști astfel că nu doar că NU a șters clipul, dar le-a făcut și plângere penală, pentru abuz în serviciu.
„Când merg noaptea la muncă mama stă stresată să nu vin cu amendă acasă”, spune Cătălin Oltean, care afirmă că este – în continuu – hărțuit de polițiști.
„Sincer fără nici un misto sau victimizare în ianuarie vând tot ce am cumpărat și plecăm înapoi”, afirmă Oltean care, în 2022, a fost lăsat fără permis, și cu dosar penal, după un test FALS pozitiv pe consum de droguri.
Ba mai mult, în procesul verbal de astăzi, polițiștii „bravi și capabili” ai Poliției Municipiului Turda, care nu-s în stare nici măcar să-și pună faruri la mașini, au invocat art. 99, alin. (2) din OUG 195/2002, adică: Art. 99. –
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice: 2. nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers;”.
Având în vedere că Oltean venea dinspre Turda, spre Câmpia Turzii … unde trebuia să semnalizeze? Când a fost oprit de polițiști?
Nu e prima dată când polițistul care a constatat contravenția este subiectul unei sesizări pe care o primim la redacție.









