Sunday, February 1, 2026
2.1 C
Turda
2.9 C
Câmpia Turzii
spot_img

✅Progres și dezvoltare în Comuna Luna: Peste 10 milioane de lei prin PND Anghel Saligny

✨Domnul primar, Aurel GIURGIU, a semnat astăz încă un contract de finanțare, prin Programul Național de Dezvoltare „Anghel Saligny”. Astfel, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în prezența domnului ministru, Adrian Ioan VEȘTEA, domnul primar a semnat contractul care va aduce 💦apa și 🚿canalizare în cartierul Avram Iancu, cel mai ambițios proiect edilitar al Comunei Luna.

💫Contractul semnat astăzi este o garanție pentru dezvoltarea continuă și armonioasă a comunei noastre, în concordanță cu standardele și directivele Comunității Europene și, totodată, o promisiune pentru un viitor frumos, pentru întreaga populație a Comunei Luna.

💬Știu că unii au vorbit despre „schimbare cu orice preț”, o idee atât de fragilă, dar atât de promovată de adversarii mei. În schimb, eu am promis continuitate și dezvoltare. IATĂ DE CE:
❌dezvoltare
❌proiecte finanțate
❌condiții pentru viitor
❌bunăstare. Asta le-am promis cetățenilor noștri și asta voi face, în îndeplinirea atribuțiilor ce îmi revin. Eu cred în DEZVOLTARE CONTINUĂ ȘI FONDURI PUBLICE APLICATE PENTRU CETĂȚENI, nu în haos și demagogie… ca alții – AUREL GIURGIU, PRIMARUL COMUNEI LUNA.

spot_img
spot_img

Hot this week

Începe Fun7Cup 2026 Călărași – iată programul primei etape

Competiția de fotbal amator Fun7Cup 2026 – Călărași debutează...

Intervenție ISU Cluj pe centura Vâlcele–Apahida: autotren cuprins de flăcări, trafic afectat

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineață la un...

Rezultate deosebite pentru elevii Școlii Gimnaziale „Teodor Murășanu” din Turda, la un concurs internațional de religie

Școala Gimnazială „Teodor Murășanu” a făcut publice rezultatele obținute...

Un om de afaceri aduce GRAVE ACUZAȚII Poliției Locale Turda

Poliția Locală Turda revine în atenția opiniei publice, după...
spot_img

Pe aceeași temă

Începe Fun7Cup 2026 Călărași – iată programul primei etape

Competiția de fotbal amator Fun7Cup 2026 – Călărași debutează...

Un om de afaceri aduce GRAVE ACUZAȚII Poliției Locale Turda

Poliția Locală Turda revine în atenția opiniei publice, după...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img