Marian Lechințan, sancționat pe „gură spurcată”

Câtă unitate demonstrează niște membri de partid care se ceartă pe facebook, apoi se dau în prăduială, la Poliție! Este feeric și mirific și demonstrează că solidaritatea politică este doar răzleață.

Imediat după campania electorală, fostul candidat AUR la Consiliul Local Câmpia Turzii, Marian Ioan Lechințan, a făcut o postare pe rețelele de socializare, în care folosea un limbaj trivial, adresându-i-se indirect lui Adrian Nap, președintele AUR Turda.

Deși nu i-a menționat numele lui Nap, descrierea și faptele erau cu directă referire la el, așa că Nap a decis să se adreseze Poliției Municipiului Turda.

Ieri, Nap a publicat decizia Poliției Turda, în legătură cu acțiunile și cuvintele utilizate de Marian Ioan Lechințan.

„În campania electorală trecută și după încheierea acesteia am fost ținta unor atacuri jignitoare care au depășit limitele unei dezbateri de inters public.
Am solicitat Poliției să intervină pentru a aplica legea, ceea ce s-a și întâmplat.
Disputele politice trebuie să se refere cu prioritate la problemele orașului și la proiecte și soluții iar nu la atacuri la persoană.
Am postat acest caz deoarece sunt hotărât dacă va fi cazul, să mă adresez pe viitor organelor de ordine publică și de cercetare penală, pentru orice atacuri jignitoare.
Urmează din toamnă o perioadă dificilă de luptă politică pentru a rezolva problemele turdenilor, nu va fi ușor dar vă promit că eu și consilierii AUR vom ține garda sus pentru voi.”, a declarat Adrian Nap.

Referitor la Lechințan, atitudinea acestuia pe rețelele de socializare a fost, de mai multe ori, una relativ-grobiană, cu atacuri grosolane la persoană, atât de pe contul propriu, cât și din spatele altor conturi. Eh, acum i s-a înfundat.

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Related articles

🗞️ De ce în Georgia se poate, iar la noi… nici nu se încearcă? Black Lion vs… Wolves

Rugbyul european trece printr-o transformare discretă, dar profundă. Țările...

🔥 DRUMUL EUROPEAN AL TURZII ÎNCEPE ASTĂZI!

Seara aceasta aduce din nou emoția handbalului mare la...

📢 ANUNȚ IMPORTANT pentru locuitorii Comunei Tritenii de Jos!

Dragi cetățeni,🌿 Începând cu 20 octombrie 2025, Primăria Comunei...

CONCERT CORAL „ARMONII DE TOAMNĂ” – EDIȚIA a X-a

Primăria Municipiului Turda vă invită sâmbătă, 18 octombrie 2025,...

🔥 ANUNȚ IMPORTANT PENTRU CETĂȚENII COMUNEI MIHAI VITEAZU 🔥

AJUTOR DE ÎNCĂLZIRE ȘI SUPLIMENT PENTRU ENERGIE – SEZONUL...
spot_imgspot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social