Tuesday, January 20, 2026
-15.1 C
Turda
-14.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

Lucrări de modernizare în cadrul celei mai mari și complexe unități ambulatorii din România

Spații situate în Ambulatoriul Integrat al Spitalului de Boli Infecțioase vor fi revitalizate

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, desfășoară în prezent lucrări de modernizare a unor spații situate la parterul corpului A de clădire din cadrul Ambulatoriului Integrat.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Odată finalizată, această investiție va facilita realizarea investigațiilor necesare în condiții de maximă siguranță și confort și va contribui, în mod direct, la creșterea calității actului medical.”

Lucrările în valoare estimată de 500.000 de lei vizează modernizarea holurilor de circulație din zona în care se desfășoară activități medicale pediatrice, amenajarea unui punct de recoltare și a unui spațiu de preluare a pacienților, precum și mutarea casieriei în zona centrală a instituției spitalicești. Printre operațiunile vizate de această investiție se numără refacerea finisajelor, realizarea unor noi circuite electrice pentru iluminat și a unor tavane noi, reparații curente, precum și schimbarea pardoselilor.

Reamintim, în acest context, faptul că Ambulatoriul Integrat al instituției spitalicești, situat pe str. Moților nr. 19, este cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din țară, având o structură organizatorică ce cuprinde 24 de specialități clinice medicale pentru adulți, 11 specialități clinice medicale pentru copii și cinci laboratoare medicale.

Biroul de presă

17 aprilie 2024

spot_img
spot_img

Hot this week

🔥 NOAPTE DE FOC LA TURDA! Trei autoturisme afectate de un incendiu pe strada Ioan Opriș

Momente tensionate, noaptea trecută, în municipiul Turda, unde pompierii...

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img