spot_imgspot_img

Fake News GROSOLAN cu medicii de familie!

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Presa clujeană și-a făcut un obicei prost din a scoate din context diverse informații și a prezenta „știri senzaționiste” menite să sperie lumea. Ultima gogoriță a celor de la Cluj a fost informația FALSĂ potrivit căreia medicii de familie și-ar putea pune pacienții la plata serviciilor medicale, începând cu 1 februarie 2024.

Deoarece, în pandemie, ne-au învățat să ne informăm doar din surse sigure, EXACT ASTA AM FĂCUT:

În cursul zilei de astăzi a avut loc la sediul CNAS o primă întâlnire între reprezentanți ai instituției și ai medicilor de familie și din ambulatoriul clinic care și-au manifestat nemulțumirea față de prevederile proiectelor de modificare a Contractului-cadru[1] și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia[2], publicate săptămâna trecută în transparență decizională pe site-ul www.cnas.ro.

La discuții a participat, din partea CNAS, președintele Valeria Herdea, împreună cu echipa de conducere a instituției. Din partea medicilor de familie și din ambulatoriul de specialitate au fost desemnați reprezentanți pentru a-și prezenta poziția.

Față de cele expuse de reprezentanții medicilor, președintele CNAS a precizat că se vor depune diligențe pentru identificarea de soluții prin negocierile și consultările ce vor avea loc în data de 18 ianuarie 2024, al căror desfășurător a fost anunțat deja public. Totodată, Valeria Herdea a afirmat că CNAS este deschisă la propuneri concrete de rezolvare a problemelor expuse, precizând că este recomandabilă o evaluare a impactului financiar al respectivelor propuneri.

„Cred cu toată convingerea că numai prin dialog între toate părțile implicate în sistemul de sănătate din România – CNAS, Ministerul Sănătății, parteneri instituționali, alte instituții publice, furnizori de servicii medicale, reprezentanți ai pacienților – putem găsi soluții la problemele acestui sistem atât de complex. Am găsit la CNAS o situație complicată, puternic grevată de mișcări de protest în mai multe orașe din România și cu perspectiva iminentă a blocării activității din medicina primară și de ambulatoriu, începând cu data de 1 februarie. Sunt convinsă că putem aborda cu bună credință și înțelepciune toate provocările. Vom continua calea dialogului pentru asigura stabilitate și echilibru în sistemul medical. Punem în centrul acestui dialog accesul pacienților din România la îngrijiri medicale” – a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.

Biroul de presă

[1] HG 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

[2] Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1857/441/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

Deci … NOUL PREȘEDINTE CNAS a avut o întâlnire cu reprezentanții medicilor de familie (cu ăia reali, nu ăia care sunt „citați” de presă). Lăsați gogorițele la o parte, stimați colegi!

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social