spot_imgspot_img

De la căutarea de inteligență extraterestră, la conversații cu balene

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Este mai ușor să călătorești în spațiu decât să ajungi în adâncurile oceanelor, spun cercetătorii. Astfel, se estimează că doar 20% din aceste zone acvatice au fost cartografiate. Dacă ne referim la cercetarea propriu-zisă, procentele sunt și mai puține, aproape nesemnificative în raport cu suprafața imensă a apelor de pe Terra.

În acest context, o echipă de la Institutul Search for Extraterrestrial Intelligence (SETI) s-a alăturat cercetătorilor de balene de la Fundația Balenelor din Alaska și UC Davis, având o conversație de 20 de minute cu o balenă cu cocoașă numită Twain.

Mai trebuie spus că, până acum, SETI nu a înregistrat rezultate concrete în materie de comunicare cu vreo civilizație extraterestră. Demersurile au fost începute cu zeci de ani în urmă, iar de curând s-a decis cercetarea unor noi frecvențe. Proiectul de căutare a inteligenței extraterestre pornește de la premisele conform cărora o astfel de civilizație avansată din univers ar putea utiliza tehnologie asemănătoare cu cea existentă acum pe Pământ.

Comunicarea cu balena cu cocoașă

Astfel, în timp ce încă se așteaptă semnale din partea extratereștrilor, unii cercetători de la SETI au ales să își folosească abilitățile și capacitatea de lucru într-un scop mai pragmatic, cu urmări rapide în plan de cercetare științifică. Studiul s-a realizat într-o zonă de hrănire a balenelor cu cocoașă în sud-estul statului Alaska din Statele Unite ale Americii. A fost redat un apel de contact pentru a se observa dacă vreo balenă din apropiere răspunde. Exemplarul denumit Twain a fost cel mai receptiv.

“Credem că aceasta este prima astfel de schimbare comunicativă între oameni și balene cu cocoașă în limbajul acestora”, a declarat Dr. Brenda McCowan, de la Universitatea California. Balena cu cocoașă (Megaptera novaeangliae – denumire științifică) este un mamifer marin din familia Balaenopteridae, unicul reprezentant din prezent al genului Megaptera. Cu o masă corporală de până la 30 de tone și cu o lungime de până la 16 metri, balena cu cocoașă are o durată medie de viață de 45 – 50 de ani.

“Balenele cu cocoașă sunt extrem de inteligente, au sisteme sociale complexe, fac unelte – plase din bule pentru a prinde pește – și comunică extensiv atât prin cântece, cât și prin apeluri sociale”, a explicat Dr. Fred Sharpe, de la Fundația Balenelor din Alaska.

Balenele sunt cele mai mari creaturi de pe planetă și au inspirat de-a lungul timpului multe lucrări de ficțiune – cărți, filme și, mai nou, jocuri. Celebrul roman Moby Dick publicat de Herman Melville în anul 1851 stă la baza mai multor producții cinematografice precum În inima mării (2015), Moby Dick (1956) sau The Whale (2013). Divertismentul modern a tratat același subiect prin jocul video Essex: The Whale Hunter de la SIG GameLabs, precum și prin jocurile de cazino online de la producători de sloturi precum MultiSlot, Rabcat sau RTG – toate incluzând în portofoliu câte un joc de pacanele online intitulat chiar Moby Dick.

Chemările de contact, similare cu un salut uman, sunt folosite de balene pentru a chema alte balene sau pentru a-și comunica poziția reciproc. În cadrul comunicării dintre oameni și balena Twain, cercetătorii au emis aceeași chemare de contact de 36 de ori, la intervale variabile, iar Twain a răspuns de fiecare dată. Mai mult decât atât, dacă oamenii de știință așteptau 10 secunde înainte de a reda chemarea către Twain, aceasta aștepta, la rândul ei, 10 secunde înainte de a răspunde.

Comunicarea cu balene și comunicare cu extratereștri

Totuși, care este legătura cu încercările de comunicare cu civilizații extraterestre? Comportamentul lui Twain ar putea fi asemănător modului în care rasele inteligente din univers ar putea căuta omenirea, consideră Laurance Doyle, investigator principal la Institutul SETI și coautor al studiului: “O asumpție importantă a căutării inteligenței extraterestre este că extratereștrii vor fi interesați să facă contact și să vizeze receptoarele umane într-un mod similar modului în care Twain a răspuns chemării de contact a oamenilor de știință”.

SETI colaborează cu experți în balene și animale de la UC Davis și Fundația Balenelor din Alaska pentru a realiza filtre inteligente cât mai avansate care să ajute în căutarea inteligenței extraterestre.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...