spot_imgspot_img

Festivitate de excepție pentru Ziua Imnului Național, la Turda

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Piața Tricolorului din Municipiul Turda a fost gazda ceremonialului militar-religios dedicat Zilei Imnului Național, care a fost sărbătorită ieri, 29 iulie 2018.

La eveniment au asistat peste 2500 de turdeni, care au ales să-și facă promenada de duminică dimineață pe acordurile fanfarei și printre reprezentanții garnizoanelor militare din municipiu.

După Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala centrală din Turda, oficialitățile s-au deplasat în Piața Tricolorului, acolo unde a fost oficiată o slujbă de pomenire și s-au ținut alocuțiuni.

„Cinstim astăzi un simbol cu o semnificație extrem de importantă pentru națiunea română. Imnul nostru naţional, scris de poetul ardelean Andrei Mureșanu, pe muzica lui Anton Pann, nu este un cântec obișnuit. Este sunetul care dăinuie în conştiinţa poporului român de pretutindeni cu titlul “Deşteaptă-te, române!”, care a salutat redeşteptarea naţiunii române, insuflându-ne curaj în momentele cruciale ale istoriei.

Imnul de stat al României a reușit să fie de-a lungul timpului un element care îi unește pe toți cei care simt românește și cred în destinul acestui popor minunat.

Ziua Imnului Național este o zi de care avem nevoie. Este un moment în care ne îndreptăm atenția asupra tuturor reușitelor, asupra actelor de curaj, asupra momentelor grele, dar și a tuturor victoriilor acestui popor.

Dragi turdeni, dragi români, vă îndemn să onorăm acest important simbol al neamului nostru. Este datoria noastră să îl facem să sune cât mai des cu putință, ca un ecou a ceea ce simțim, a ceea ce purtăm în suflet. “Deșteaptă-te, române!” este îndemnul adresat nouă de a fi mereu uniți, implicați, luptători și apărători ai valorilor și demnității naționale.”, a fost discursul primarului turdean – Cristian Matei.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles