

După ce RefleqtMedia a publicat un articol în care o femeie din Câmpia Turzii își îmbăia copiii în fântâna arteziană din centrul orașului, ziua în amiaza mare și după ce reacțiile de pe rețelele de socializare au fost împotriva activității întreprinse de Poliția Locală, primarul – Dorin Lojigan – ne-a lansat o provocare.
„Domnule Ovidiu Adrian Bucur, atacurile dumneavoastră total nejustificate, la adresa Poliției Locale m-au convins sa va lansez o provocare. Va propun sa petreceți o zi cu polițiștii locali. De la intrare pana la ieșire din schimb. Când doriti și cu oricare polițiști doriti. Fiți parte a soluției nu parte a problemei. Deasemenea provoc toți cetățenii Câmpiei Turzii care doresc sa facă acțiuni sa se înscrie ca voluntari. In luna August aprobam statutul voluntarului iar cei care doresc, in loc sa posteze sa participe. Fiți parte a soluției nu parte a problemei.”, a scris Dorin Lojigan pe rețelele de socializare.
Ideea primarului, privind o atitudine proactivă a cetățenilor, este una foarte bună, drept pentru care subsemnatul a acceptat provocarea edilului și voi patrula, cel puțin o zi, alături de agenții Poliției Locale. Desigur, voi avea și camera asupra mea și voi face un adevărat reportaj.
Pe de altă parte, Statutul Voluntarului va crea posibilitatea tuturor cetățenilor care-și iubesc orașul să pună umărul la dezvoltarea și curățarea acestuia.
Așadar, dragi cetățeni din Câmpia Turzii, RefleqtMedia, Ovidiu Bucur și Dorin Lojigan vă provoacă să FIȚI PARTE A SOLUȚIEI, NU A PROBLEMEI!









