Un turdean a fost foarte aproape să scape de pușcărie după ce, la apel, s-a admis termenul de prescripție în cazul mai multor fapte de viol săvârșite în trecut.
Din… să zicem… fericire, turdeanul săvârșise fapte de viol și mai recent, care nu au intrat sub termenul de prescripție. Astfel, turdeanul va efectua 7 ani și 4 luni de pușcărie, în regim de detenție.
„Tip solutie: Încetat procesul penal
Solutia pe scurt: În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul K.I.-R., împotriva Sentinţei penale nr. 95/2023, pronunţată la data de 21.02.2023 de către Judecătoria Turda în dosarul nr. 4469/328/2022, pe care o desfiinţează în parte, în latura penală cu privire la inculpatul K.I.-R., pentru existenţa unei cauze de încetare a procesului penal – prescripţia răspunderii penale şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului şi repune pedepsele principale în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 6 luni închisoare, respectiv 2 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 396 alin. 6 C.proc.pen. cu ref. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.proc.pen. şi la art. 131 C.pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului K.I.-R. pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, prev. de art. 218 alin.1 ?i alin. 3 lit.c C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (2 acte materiale – sfâr?itul lunii iunie 2017 ?i perioada sfâr?itul lunii iunie – luna iulie 2017, persoană vătămată minoră G.C.G.), cu aplicarea art. 5 C.pen. ?i art. 113 alin. 3 Cod penal, ca efect al prescrip?iei răspunderii penale. Menţine pedepsele de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 218 alin. 1, alin.2 şi alin.3 lit. c C. pen., cu aplicarea art.5 C.pen. (în data de 30.08.2019, persoană vătămată minoră L.D.-A.), 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. ?i ped. de art. 224 alin.1 ?i alin.2 C. pen în data de 03.03.2020, persoană vătămată K.C.-M.), 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art.219 alin. 1 C. pen. (în data de 03.03.2020, persoană vătămată K.C.-M.) aplicate inculpatului K.I.-R.. Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate pe lângă pedeapsa principală de 5 ani închisoare. Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr.504/10.12.2021, pronunţată în dosar nr. 5317/328/2021 de Judecătoria Turda, definitivă prin Decizia penală nr.331/A/17.03.2022 a Curţii de Apel Cluj, şi cu fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală nr.428/20.10.2022, pronunţată în dosar nr.5234/328/2022 de Judecătoria Turda, definitivă la data de 08.11.2022 prin neapelare. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b art. 40 alin. 1, 2 din Codul penal, contopeşte pedepsele din prezenta cauză (5 ani închisoare, 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare) cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.504/10.12.2021, pronunţată în dosar nr.5317/328/2021 de Judecătoria Turda, definitivă prin Decizia penală nr.331/A/17.03.2022 a Curţii de Apel Cluj, şi cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 428/20.10.2022, pronunţată în dosar nr.5234/328/2022 de Judecătoria Turda, definitivă la data de 08.11.2022 prin neapelare, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă o treime din restul pedepselor aplicate (2 ani şi 4 luni), rezultând pedeapsă principală finală de 7 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen. şi art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală rezultantă a închisorii aplicată inculpatului în cauză durata reţinerii din data de 27.07.2021 şi perioada executată de la data de 18.03.2022 la zi. Dispune anularea M.E.P. nr. 552/08.11.2022, emis în baza Sentinţei penale nr. 428/20.10.2022, pronunţată în dosar nr. 5234/328/2022 de Judecătoria Turda, definitivă la data de 08.11.2022 prin neapelare, şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 272 C.proc.pen., încuviinţează suma de 942 lei, reprezentând onorariul cuvenit domnului avocat V.R.Ş., în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul K.I.-R., sumă ce avansează din FMJ la dispoziţia Baroului de Avocaţi Cluj. În temeiul art. 272 C.proc.pen., încuviinţează suma de 510 lei, reprezentând onorariul cuvenit doamnei avocat Ţ.A.-M., în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru persoana vătămată G.C.G., sumă ce se avansează din FMJ la dispoziţia Baroului de Avocaţi Cluj. În baza art. 272 C.proc.pen., încuviinţează suma de 510 lei, reprezentând onorariul cuvenit doamnei avocat S.K., în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru persoana vătămată L.D.A., sumă ce se avansează din FMJ la dispoziţia Baroului de Avocaţi Cluj. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului inculpatului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, data de 30 iunie 2023, prin punerea deciziei la dispoziţia participanţilor prin intermediul Grefei Curţii.
Document: Hotarâre 1208/2023 30.06.2023”, este decizia Curții de Apel Cluj.












