Nu mai putin de 15 oameni, din cele doua orase, dar si din Mihai Viteazu, au fost trimisi in judecata de procurorii DIICOT pentru savarsirea de operatiuni cu substante susceptibile a avea efect psihoactiv.
“Ora estimata: 9:00
Complet: Complet I F NCP
Tip solutie: Alte soluţii
Solutia pe scurt: În baza art. 345 alin.1-2 şi art.346 alin.2 Codul procedură penală Respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul S.A.L., prin avocat ales, privind neregularitatea actului de sesizare, nelegalitatea administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penală în dosar nr.119D/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj. Respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţii C.M.A. şi C.M.C., prin avocat ales, privind neregularitatea actului de sesizare, nelegalitatea administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penală în dosar nr.119D/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj. Respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul B.A.R., prin avocat din oficiu, privind nelegalitatea administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penală în dosar nr.119D/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj. Constată competenţa instanţei şi legalitatea rechizitoriului emis la data de 24.02.2023 în dosarul nr.119D/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj sub nr dosar 973/117/2023 privind pe inculpaţii 1.C.M.A., arestat preventiv pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prev de art 2 alin 2 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 ?i art 41 alin 1 Cod penal, 2. M.P.C., arestat preventiv, pentru săvâr?irea a două infrac?iuni de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fiecare prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod Penal, în cond art 41 alin 1 ?i art 38 alin 1 Cod penal, 3.B.V.I., arestat la domiciliu, săvâr?irea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, 4. B.I.D., arestat la domiciliu, pentru săvâr?irea infrac?iunii de infrac?iunilor de: efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod Penal ,de?inere fără drept de droguri de risc ?i mare risc prev de art 4 alin 1,2 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 Cod penal, 5. P. N.-G., arestat la domiciliu, pentru săvâr?irea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, 6. S. A.-L., arestat la domiciliu, pentru săvâr?irea infracţiunilor de: efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prev de art 2 alin 2 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 Cod penal , 7. C. M.-C. sub control judiciar, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic.art.35 alin. 1 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prev de art 2 alin 2 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 Cod penal, 8. Ş. A. C., sub control judiciar, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic.art.35 alin. 1 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prev de art 2 alin 2 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 Cod penal, 9. C. R. A., sub control judiciar, pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, de?inere de droguri de risc pentru consum propriu prev de art 4 alin 1 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 Cod penal, 10. C. G. sub control judiciar, pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, 11. J. M.-C. sub control judiciar, pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, 12. B. A. R., în stare de libertate (se sustrage urmăririi penale) pentru săvâr?irea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, 13. M. D.-A., în stare de libertate (se sustrage urmăririi penale) pentru săvâr?irea a două infracţiuni de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fiecare prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art 38 alin 1 Cod Penal, în cond art 41 alin 1 Cod Penal, 14. C. Ş. C., sub control judiciar, pentru săvâr?irea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011 cu aplic art 35 alin 1 Cod penal, 15. V. S., arestat preventiv în altă cauză, pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011 cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal în cond art 41 alin 1 Cod Penal, şi 16. S. S. I., pentru săvârşirea infrac?iunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. şi ped. de art. 4 alin.2 din Legea nr.143/2000, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii: 1. C. M. A., arestat preventiv pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prev de art 2 alin 2 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 ?i art 41 alin 1 Cod penal, 2. M. P. C., arestat preventiv, pentru săvâr?irea a două infrac?iuni de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fiecare prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod Penal, în cond art 41 alin 1 ?i art 38 alin 1 Cod penal, 3.B. V. I., arestat la domiciliu, săvâr?irea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, 4. B. I.-D., arestat la domiciliu, pentru săvâr?irea infrac?iunii de infrac?iunilor de: efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod Penal ,de?inere fără drept de droguri de risc ?i mare risc prev de art 4 alin 1,2 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 Cod penal, 5. P. N.-G., arestat la domiciliu, pentru săvâr?irea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, 6. S. A.-L., arestat la domiciliu, pentru săvâr?irea infracţiunilor de: efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prev de art 2 alin 2 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 Cod penal , 7. C. M.-C., sub control judiciar, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic.art.35 alin. 1 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prev de art 2 alin 2 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 Cod penal, 8. Ş. A. C., sub control judiciar, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic.art.35 alin. 1 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prev de art 2 alin 2 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 Cod penal, 9. C. R. A., sub control judiciar, pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, de?inere de droguri de risc pentru consum propriu prev de art 4 alin 1 din Legea 143/2000, în cond art 38 alin 1 Cod penal, 10. C. G. sub control judiciar, pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, 11. J. M.-C. sub control judiciar, pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, 12. B. A. R., în stare de libertate (se sustrage urmăririi penale) pentru săvâr?irea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal, 13. M. D.-A., în stare de libertate (se sustrage urmăririi penale) pentru săvâr?irea a două infracţiuni de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fiecare prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art 38 alin 1 Cod Penal, în cond art 41 alin 1 Cod Penal, 14. C. Ş. C., sub control judiciar, pentru săvâr?irea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011 cu aplic art 35 alin 1 Cod penal, 15. V. S., arestat preventiv în altă cauză, pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011 cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal în cond art 41 alin 1 Cod Penal, şi 16. S. S. I., pentru săvârşirea infrac?iunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. şi ped. de art. 4 alin.2 din Legea nr.143/2000. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, conform art. 347 Cod procedură penală. Pronunţată în ?edinţa camerei de consiliu din data de 22.05.2023.
Document: Încheiere finală camera preliminară 22.05.2023″, este decizia Tribunalului Cluj.
Cei 15 au fost luat in vizor de DIICOT inca de anul trecut.
In toamna trecuta au fost efectuate peste 20 de perchezitii, in cele 3 localitati, pentru destructurarea retelei de traficanti.