În această după-amiază, primarul Municipiului Câmpia Turzii și favoritul numărul 1 pentru un nou mandat în fruntea orașului, Dorin Lojigan, a făcut o confesiune FULGERĂTOARE, în exclusivitate pentru RefleqtMedia.
Referindu-se la viitor, Dorin Lojigan a făcut lumină în ceea ce privește viitoarea sa candidatură, din punct de vedere politic.
„Eu iubesc Câmpia Turzii. Am început o serie de proiecte frumoase în oraș, pe care vreau să le termin. Le voi termina până în 2024, apoi … mai vedem”, a fost mesajul criptic pe care Dorin Lojigan ni l-a trimis.
De asemenea, referitor la o potențială candidatură la Parlament, Lojigan infirmă orice zvon.
„Nu voi candida nici la Camera Deputaților și nici la Senat, indiferent dacă mai candidez, sau nu, la Primărie”, a precizat edilul.
Aceasta este cea mai tranșantă poziție pe care Dorin Lojigan o are, din punct de vedere politic, în ultimii doi ani.












