Pentru a sărbători Ziua Internațională a Mediului, Primăria și Consiliul Local Aiud în colaborare cu operatorul de salubritate SC Greendays SA, au organizat cea de-a 3-a ediție a competiției „Orașul Reciclării”. Lansată în februarie 2018 și implicând toate unitățile de învățământ din municipiu, competiția a fost menită să responsabilizeze elevii cu privire la importanța reciclării deșeurilor și să recompenseze spiritul ecologic al acestora.
Astfel, din februarie până în mai 2018, Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud a reușit să strângă un total de 1615 kg de plastic, hârtie și carton. Clasamentul complet este următorul:
Şcoala Gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud (Prof. coordonator Luminița Macarie) – 1615 kg
Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud (Prof. coordonator Alina Tocănel) – 539 kg
Colegiul Național „Bethlen Gabor” Aiud (Prof. coordonator Ella Gabor) – 416 kg
Şcoala Gimnazială „Axente Sever” Aiud (Prof. coordonator Corina Pojar) – 331 kg
Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud (Prof. coordonator Vass Paraschiva) – 294 kg
Colegiul Tehnic Aiud (Prof. coordonator Ramona Buta – 140 kg)
Premiul acestei ediții a constat într-o dronă, oferită de operatorul de servicii de salubritate, SC Greendays SA.
Pentru comparație, prima ediție a competiției a fost câștigată tot de Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” cu o cantitate colectată de 360 kg. Astfel, cantitatea colectată de anul acesta a fost de 4,5 ori mai mare decât la prima ediție.
Birou Comunicare și Relații Publice