Sunday, February 1, 2026
2.1 C
Turda
2.2 C
Câmpia Turzii
spot_img

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu: „Instituţiile abilitate trebuie să găsească soluţii pentru deblocarea lucrărilor de investiţii în şcoli”

Deputatul social democrat de Cluj, Cristina Burciu, doreşte să cunoască, în numele cetăţenilor judeţului, care sunt motivele blocării lucrărilor de reparaţii la unităţile de învăţământ. În acest sens, ea a făcut o solicitare oficială, printr-o interpelare parlamentară adresată ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa.

„Lucrările de reparaţii şi igienizări în foarte multe unităţi de învăţământ din ţară sunt blocate, din cauza unor contestaţii declanşate de societăţi care nu au fost mulţumite după anunţarea câştigătorilor licitaţiilor. În aceste condiţii, firmele ce s-au considerat a fi fost nedreptăţite au intentat acţiuni în instanţă. Astfel, o serie de lucrări de reparaţii curente în şcoli au rămas în suspensie, deşi autorităţile au banii necesari pentru finalizarea acestora”, a argumentat parlamentarul PSD, în documentul trimis conducerii Ministerului Educaţiei Naţionale.

În finalul interpelării, Cristina Burciu l-a chestionat pe ministrul Popa asupra următoarelor aspecte: „1. Care este situaţia lucrărilor blocate în prezent la unităţile de învăţământ, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Cluj?; 2. În ce mod se va implica Ministerul pe care îl conduceţi pentru rezolvarea situaţiei prezentate?; 3. Consideraţi că blocarea acestor lucrări până la pronunţarea unei sentinţe definitive este normală?; 4. Care ar fi soluţia pentru ca investiţiile respective să poată fi totuşi efectuate?”.

„Există o serie de investiţii nefinalizate, care impietează asupra bunei desfăşurări a procesului educaţional, atât în ţară, cât şi în judeţul Cluj. Consider că autorităţile responsabile de destinele învăţământului, şi implicit de viitorul tinerei generaţii, trebuie să găsească soluţiile corecte şi optime, pentru ca astfel de blocări să fie rezolvate, cu reducerea semnificativă a timpului pierdut”, a concluzionat deputatul turdean.

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina BURCIU, 04 iunie 2018

spot_img
spot_img

Hot this week

Performanță care onorează Turda: două medalii naționale pentru eleva Berariu Maya

Turda are din nou motive de mândrie în sportul...

Începe Fun7Cup 2026 Călărași – iată programul primei etape

Competiția de fotbal amator Fun7Cup 2026 – Călărași debutează...

Intervenție ISU Cluj pe centura Vâlcele–Apahida: autotren cuprins de flăcări, trafic afectat

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineață la un...

Rezultate deosebite pentru elevii Școlii Gimnaziale „Teodor Murășanu” din Turda, la un concurs internațional de religie

Școala Gimnazială „Teodor Murășanu” a făcut publice rezultatele obținute...

Un om de afaceri aduce GRAVE ACUZAȚII Poliției Locale Turda

Poliția Locală Turda revine în atenția opiniei publice, după...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img