O nouă bătaie de joc al Serviciului Județean de Ambulanță – un om al străzii a stat 5 ore în așteptarea unei ambulanțe

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Asta în condițiile în care ambele ambulanțe care deservesc municipiul Câmpia Turzii erau trimise la dracu-n praznic, cu bolnavi.

Astfel, deși avea o fractură de șold, omul străzii a fost ținut 5 ore pe o bancă din fața Primăriei Câmpia Turzii.

„ Un om al străzii din Câmpia Turzii a fost găsit azi inconștient pe o bancă din centrul municipiului. Acesta acuza faptul că nu poate să-și miste un picior.

Unul dintre polițiștii locali aflați în patrulă l-a zărit pe omul străzii și a apelat serviciul 112.

Însă au trecut mai bine de 2 ore iar salvarea nu a venit.

Primarul Dorin Lojigan a văzut ştirea în presă, s-a deplasat la faţa locului şi a sunat el însuşi la 112. În cele din urmă salvarea a venit. Trecuseră 5 ore de la primul apel.”, scrie Ziarul 21.

„Am aflat de la polițiștii locali că este un om într-o stare gravă, m-am deplasat la fața locului, am sunat PERSONAL la 112 pentru a veni ambulanța, am așteptat până a venit și s-a rezolvat problema. Problema este că omul putea suferi de ceva mai grav și mi-a fost imobilizat și un polițist local, care a trebuit să stea 5 ore lângă bolnav, până la sosirea ambulanței.”, spune Dorin Lojigan, care a intervenit pentru acel om, în ciuda faptului că primarul este consemnat la domiciliu, suferind de o pneumonie gravă.

sursa foto: Ziarul21.ro

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles