Informația a fost dezvăluită de Marius Ritter, fost consilier local, actual membru USR PLUS Turda.
„⚠️ STOP mântuielii primarului Matei❗ Inspectoratul în Construcții va aplica sancțiuni contravenționale pentru lucrările de mântuială❗
Riter Marius, membru în Biroul Local USRPLUS Turda🔹️🔸️: “În urma sesizărilor noastre, Inspectoratul de Stat în Construcții a derulat verificări în teren asupra calității lucrărilor de pe străzile Axente Sever, Andrei Mureșanu și Libertății, constatând deficiențe majore de execuție, înscrise într-un proces verbal de constatare, cu obligația remedierii deficiențelor identificate. Am monitorizat modul în care executantul și beneficiarul, adică Primăria Turda, au îndeplinit măsurile solicitate de Inspectorat. Nu am constatat nimic… Mai mult, faianțarea asfaltului a devenit groapă pe Axente Sever, iar pe Andrei Mureșanu asfaltul este faianțat profund la 6 luni de la finalizarea lucrării. Am revenit către Inspectorat, care a decis aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru neîndeplinirea, în termenul stabilit, a măsurilor cuprinse în actele de control. În acest caz sunt vizați atât executantul, cât și beneficiarul lucrării, adică Primăria Turda, dacă s-a realizat procesul de recepție a lucrării. Mântuiala primarului Matei trebuie să înceteze: se sapă peste tot, se lucrează prost peste tot, nu se finalizează lucrări cu anii, se risipesc bani, iar turdenii au ajuns la capătul răbdării!”
#DeMântuială
#MoșiaLuiMatei”, transmite USR PLUS Turda.
Desigur, având în vedere că pentru respectivele lucrări nu au fost semnate procesele verbale de recepție, amenzile au fost aplicate EXECUTANTULUI.










