Publicitate



După cum RefleqtMedia vă anunța încă de acum două zile, Primăria Turda a găzduit, în cursul zilei de ieri, un eveniment de marcă, alături de ADR Nord Vest.
Sub egita „Recapture the Fortress Cities”, un proiect interregional, care se desfășoară în parteneriat cu mai multe orașe medievale din Europa, întâlnirea de la Turda a avut ca scop identificarea resurselor privind dezvoltarea turismului medieval/istoric pe maluri de Arieș.
„În decursul zilei de ieri, am găzduit în prima parte a zilei Întâlnirea Comitetului Regional de Reprezentanți pentru valorificarea patrimoniului istoric organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
A urmat o vizită ghidată la Castrul Roman Potaissa, unde am discutat despre reabilitarea obiectivului de patrimoniu, despre bunele practici, dar si despre perspectivele de dezvoltare.
Ne bucurăm să găzduim astfel de evenimente și ne alăturăm tuturor demersurilor pentru promovarea si transferul de bune practici în ceea ce privește valorificarea patrimoniului cultural.”, declară Cristian Matei, primarul Municipiului Turda.
Publicitate










